Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

pitoresc pe lume, hopa-na! când am dat să îngenunchez în
faţa Torţei aprinse, au tăbărât pe mine din toate părţile. M-
au pus cu botul pe asfalt, mi-au răsucit mâinile la spate şi m-
au ridicat de pe traseu ca pe-un gunoi. Am fost târât şi dus
undeva în pădure, unde nici să-ţi treacă prin cap câtă miliţie
aştepta cu dubiţe şi cu de toate. Pe scurt. S-au convins că n-
am pistol sub haină, nici grenade, că nu-s eu partizanul
acela din pădurile Belarusiei care încă nu ştie că s-a
terminat războiul şi-i tot dă cu aruncatul trenurilor în aer.
M-au aşezat frumuşel pe-un trunchi, dându-mă pe mâna
foto-corespondenţilor, care vorbeau în toate limbile
pământului şi numai eu în limba mamei. Degeaba le ceream
un pieptene să mă fac şi eu frumos dacă tot voiau să mă
fotografieze. Numai că lor nu le trebuia un Orest frumos.
Lor le trebuia un Orest cu păru-n ochi, unul crescut în
pădure, un fel de aborigen moldovean. Ce puteam face? I-
am lăsat să-şi umple aparatele cu imaginea mea de om
sălbatic. Pe urmă mi-au dat drumul în pădure. Chipurile,
gata, m-au eliberat. Dar era clar că o fac doar de ochii presei
străine. Oricum, am luat-o la fugă. Fugeam şi vedeam pe
copaci scăpăratul blitz-urilor care încă se mai ţineau de
mine. Nu le era greu să se ţină de mine, fincă erau toţi din
ăştia... corespondenţi sportivi. După o vreme, m-au lăsat să
fug singur. Dar n-am apucat să trec bine dincolo de
hăţişurile unei lăsături şu numai ce văd că apar de după
copaci şi mă înhaţă de mâini şi de picioare patru vlăjgani
mult mai serioşi decât miliţienii. Aşa că a trebuit să stau
închis două zile şi două nopţi sub nu mai ştiu care clădire la
Străşeni. M-au ţinut acolo până s-a îndepărtat Focul Olimpic
de Moldova cu tot alaiul, cu jurnaliştii străini cu tot, apoi m-
au transportat la Chişinău. Şi timp de-o săptămână m-au
bătut la cap şi la rinichi să le spun că, nici mai mult nici mai
puţin, sunt sănătos la minte. Da, le spuneam, bineînţeles că
sunt teafăr la cap. Şi îmi dădeam toată silinţa să-i fac să
290