Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

zgomotul cioburilor, însă le vede curgând tăioase peste
pervaz şi pe lângă perete în jos. Cei doi de pe treptele
verandei rămân cu gesturile suspendate-n aer. Numai
Valentin Bârcă îşi căuta de treabă ca şi cum nu s-ar fi
întâmplat nimic.
Şi cine dacă nu fecioru-său trebuie să-i spună că uite
ce-ai făcut, tăticule, te-ai apucat de spart ferestre!, însă
tăticul îi simte intenţia şi se răsuceşte turbat:
– Ce stai şi te holbezi, mortule? Du-te unde te-am
trimis! Şterge-o odată!
Însoţit de mirosul înţepător al damigenei, peste trei
ogrăzi Sava deschide poarta lui Nicanor Ursu, ţinându-şi
mereu urechile ciulite, mereu atent la duduitul Drujbei. Şi
asta din două motive: să afle dacă s-a dus sau nu tatăl să
vadă ce e cu fereastra şi totodată pentru că n-ar fi de dorit
să se termine benzina înainte ca el să ajungă cu damigeana
plină acasă, că ar fi vai şi-amar de capul lui.
Nicanor Ursu, care se şi mişcă greoi ca un urs, băgă
furtunul într-un butoi de zinc, ia capătul liber al furtunului
în gură şi suge scurt, după care scuipă şi îşi roade buzele cu
mâneca iar benzina curge gâlgâind în damigeană.
– Stimat om tat-to! mormăie el. Unii ar sări şi-n foc
pentru dânsul, nu?!
Sava, ce să-i răspundă? Nu înţelege încotro bate Moş
Martin şi bâiguie că cei doi oaspeţi au venit, aşa, după un
păhărel, că de tăiat lemne, taie numai tata.
– Am priceput eu că taie numai prostu de tat-to. Cinear
mai ţine Drujba atâta timp fără hodină? Urechea-mi
spune că de-un ceas o ţine tot aşa. Dacă i-ar pune-o în mâini
mârlanului de Veterinar, parcă văd, l-ar scutura ca pe-o
zdreanţă.
– Poate! Dar cum să-l ajute Veterinarul dacă acela nici
nu-i în ogradă? zice Sava şi se lăsă în pirostrii de cealaltă
parte a damigenei.
58