Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

să se întindă, fără să-l mai aştepte să-şi scoată pantofii. Zice
că, de fapt, nici ea nu suportă singurătatea, iar uneori, când
vede că trenul stă să plece din gară şi nu mai urcă nimeni,
aşteaptă să audă: „Stimaţi călători, atenţie! Staţia următoare
- Capătul Pământului.”
Se apleacă peste picioarele lui şi îi deznoadă şireturile
cu o încetineală mângâioasă, îi scoate, îi lipeşte talpă de
talpă la piept, ca pe propriile palme şi se dă în spectacol
mimând o rugăciune, pe care o întrerupe brusc, băgând iute
pantofii sub cuşetă, fiindcă pe coridor se aud paşi – paşi ce
calcă cu siguranţă de stăpân. Totodată aude cum sunt
deschise una după alta uşile compartimentelor tot mai
aproape de uşa lor.
– Întoarce-te cu spatele, iute! îl forţează ea. Prefă-te că
dormi!
În clipa următoare uşa se deschide şi tot cadrul ei e
ocupat de trupul voinic al unei femei care, hotărât lucru, n-
ar arăta atât de impunătoare dacă nu ar purta uniforma
căilor ferate.
– Biletele la control, vă rog!
Şi Sava aude două ţăcănituri, semn că au fost
perforate două bilete, apoi:
– Cine-i somnorosul?
– Prietenul meu. S-a cherchelit puţin după ce, ştiţi...
Mi-a propus să-i fiu mireasă.
– Da? Frumos din partea lui, dar aşteaptă să vezi dacăşi
mai aduce aminte după ce se trezeşte! Că la beţie fiecare
îţi pune coroniţă pe cap, da’ a doua zi se uită holbat la tine şi
se întreabă de unde s-a mai luat şi asta pe capul meu? Daʼ
poate că tu îi fi mai norocoasă! Călătorie plăcută!
Şi uşa se închide mult mai lin decât cum a fost
deschisă. El revine cu faţa în sus, întreabă:
– Ce-a fost asta?
– N-ai auzit? Biletele la control!
294