Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

dreptunghiulară prin care vede olanele unui acoperiş
susţinut de grinzi din lemn sculptate în stil popular. Dar
până la deschizătura din tavan nu urcă nici o scară. Ce-i
drept se zăreşte sus o construcţie metalică destul de
caraghioasă - o drăcovenie rulantă din cele care încarcă la
fermă grămezile de bălegar în remorca tractorului.
Încă nu-i pregătită să-l strige pe nume. Găseşte o altă
soluţie: trânteşte o uşă pe coridor. Clădirea răsună
neaşteptat de generos. Şi cu efect imediat. Căci odată
revenită sub deschizătura din tavan, ridică ochii şi-l vede
sus pe Octavian gol până la brâu, privind-o aplecat ca şi
cum ar vedea-o într-o fântână.
– Dacă nu te superi, zice ea calmă, am destupat
borcanul cu dulceaţă de trandafir.
– Nici o supărare, măi fato! Numai că nu-i frumos să
fim serviţi de pe-un capac. Du-te înapoi şi ia de-acolo o
cupă de-argint sau de aur, că-avem de toate, umple-o şi
vină să ne-ndulceşti. Te-aşteptăm cu drag.
Alege o cupă care, cel puţin după poleială, pare să fie
de aur. Petalele zaharisite se aşează moi şi siropoase în
adâncul ei. Revine pe palier. Aici de data asta găseşte între
deschizătura din tavan şi palier o scară cu trepte pe
rulmenţi. De sus, odată cu Octavian, o mai urmăreşte un
bărbat. Acesta doar în slip. Şi pleşuv. Cu mult curaj, pune
un picior pe prima treaptă şi dă să urce, însă drăcovenia de
scară se scutură puţin, obligând-o să-şi ţină echilibrul, şi
treptele se pun în mişcare ducând-o lin, asemeni
escalatorului din Magazinul Central de la Chişinău,
deschizătura din tavan, ea având grijă să ţină cupa sus cu
ambele mâini ca pe-un obiect ritualic.
Cei doi o ajută să facă primii paşi în spaţiul de
deasupra. Ce mai cavaleri! Aproape goi, fiecare o ţine de
câte-o mână, ajutând-o să se ridice în spaţiul larg de
deasupra pădurii, aproape de balustrada terasei
79