Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

Ea se ghemuieşte pe banchetă. Se gândeşte să
deschidă portiera şi să sară. Dar nu mai e timp, maşina
opreşte lângă poarta lor. Ce rost ar mai avea să sară? Pur şi
simplu coboară şi o ia spre poartă. El stinge motorul, încuie
portiera şi vine în urma ei chiar dacă ea îi zice să nu
îndrăznească să le treacă pragul că are s-o păţească de la
tată-so.
– Haida-de! În seara asta tăticuţul tău ciocneşte la
Chişinău un coniac cu omul nostru ca să poată veni mâine
acasă cu un Jiguli nou-nouţ.
– Și-aici v-aţi băgat codiţa! Dar ce mai vrei de la mine?
Ai zis că-i gata, că s-a încheiat toată povestea.
– Da, s-a cam încheiat. Degrabă se duce şi vara şi-ai să
te duci să-ţi vezi de-ale tale la Chişinău. Eu rămân să-mi duc
viaţa în duhoare de porc şi zăngănit de pahare, cum ar zice
Floresco. Bine, acum vreau să văd cum ai udat florile în
timpul vacanţei de vară.
– Nu le-am udat eu. Au avut grijă ploile...
– Există şi flori de cameră în casa voastră, nu?
– Adică, vrei să intri în casă! Că mare mizerie de om
mai eşti! zice ea şi dispare în ogradă, dar nu împinge
zăvorul pe dinăuntru, ceea ce aduce a invitaţie.
Păşeşte încet în urma ei, o urmăreşte cum urcă scările,
furioasă, cum trece prin verandă, ca mai apoi să se aprindă
lumina în camera din mijloc. Observaţie preţioasă pentru el.
Aflarea ei acolo îi dă curaj să se furişeze spre ghiveciul uriaş
al plantei tropicale ce ocupă spaţiul din fundul verandei.
Pipăie verdeaţa revărsată peste marginea ghiveciului, îşi
strecoară palma pe sub frăgezimea ei, caută locul ştiut şi dă
de celofan. Cele două mii de ruble sunt la locul lor. Numai
că, la naiba, el nu are alt buzunar decât buzunarul de la
spate al pantalonilor sport. Fie, băgă banii acolo, apoi apare
cu paşi liniştiţi în camera din mijloc. Dora, însă, nu e aici.
Aude zdrăngănitul unui lighean, apoi susur de apă dincolo
96