Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

pietricelelor lui, cică se răstoarnă total sensul lucrării. Asta
ne-ar mai lipsi! O răsturnare, o deviere de la mesajul care
stă la baza lucrării.
– Și ce fel de mesaj stă la bază?
– Unul foarte progresist: cucerirea cosmosului! Dar cu
metode mai drăcoase decât ale americanilor. O cucerire cu
mâinile goale, de fapt. Aşa, de la plug la cosmodrom, cum
zice poetul.
– Fără rachete?
– Fără! Rachetele ne-or prinde bine în caz de război.
Cosmosul îl cucerim noi cu plugul. Asta-i ideea!
– Foarte frumos, foarte plăcut, cum ar zice băiatul.
– Văd că îi ştii vorba. Mare caracotie de om: tu îi dai cu
pumnu-n stomac, da el tot pe-a lui o ţine: „Foarte frumos,
foarte plăcut”...
Aleea înzăpezită îi duce tot mai în largul spațiului nins
pe sub felinarele învăluite în fuioare de fulgi, printre brazii
apăsați de zăpadă, un neașteptat elan romantic scoțându-l
definitiv pe Fistican din încrâncenarea specifică bărbaţilor
deprinși să fie zi de zi doar șefi, doar oameni responsabili.
Cel puțin așa își explică Dora când aude că el o îndeamnă să
părăsească aleea şi să intre sub cetina grea de zăpadă a doi
brazi ca două vârfuri alpine, atât de strânşi unul în altul
încât sub ei, pe cetina moale așternută pe jos, abia dacă au
pătruns câteva fulguiri. Şi-i linişte şi cald sub brazi, ca sub
pânza unui cort, şi miroase îmbătător a răşină.
Cum ar putea Dora să uite momentul acesta? Şi nu-i
vorba doar de vraja ninsorii. Deodată simte o tresărire
neaşteptată în adâncul trupului ei. Fără să vrea, se apucă de
umărul bărbatului, în timp ce se concentrează cu toată
fiinţa în jurul a ceva foarte viu din ea. Nu mai e singură.
Acum Dora nu-i numai Dora. Sângele ei nu-i doar al ei, iar
dacă respiră, nu respiră doar pentru ea.
Şi în atâta bucurie lăuntrică o clipă îşi imaginează cum
116