Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

– Da, dar uneori se întâmplă să nu meargă fiindcă...
Fiindcă sperie. Mă-nţelegi?
– Ce să-nţeleg?
– Ştii, diferite mărimi... Pe scurt, probleme când n-o ai
deloc, probleme şi când o ai prea deocheată...
Ochii ei se măresc, izbucneşte în râs şi îl loveşte scurt
în burtă luând-o la fugă prin desiş fără ca el să-şi poată da
seama dacă fuge incomodată de subiectul discuţiei sau
pentru că s-a şi speriat. Deodată se opreşte într-un luminiş
cu iarbă rece şi devine foarte atentă la ecourile unui lătrat
atât de răsunător încât au impresia că ar lătra pădurea.
– Gata! Să nu ne mai atingem, zice ea acoperindu-şi
pieptul cu ambele mâini ca ieşită goală din baie.
– Bine, n-am să te mai ating, dar văd că tremuri.
– Tremur fiindcă începe să-mi fie frică. Lătratul din
vale nu-i a bine. Când latră Mauru aşa mă trec fiorii.
– Şi cum latră, mă rog?
– Prea câineşte! Înseamnă că începe vânătoarea.
– O-ho! Pe aici se vânează!
– Nu pe aici prin pădure, daʼ mai în vale, la fermă. Au
un ţarc mare, cu băltoace, cu stuf...
– Şi ce vânează?
– Corcituri, porci fătaţi de scroafe date la mistreţ!
– Şi pe urmă?
– Pe urmă – banchetul!
– Prea bine. Înseamnă că Mauru latră a petrecere... De
ce să-ţi fie frică?
– Tocmai asta-i problema. Tata m-a rugată să te rog
să...
– Să ce?
– Să mergi cu noi la banchet. De fapt, să mergi cu
mine! Să fii lângă mine acolo... Ce zici?
– Cum să-ţi spun? Dacă am ajuns până aici împreună,
de-amu cât a mai rămas?
191