Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

– Nu-mi place cum te porţi. De fapt, cine eşti?
– O fată pângărită. Linişteşte-te, n-am neamuri la
miliţie. Hai să bem vodca împreună.
– Glumeşti? Eu am de lucru. Şi-n genere: vrei sau nu
vrei să scapi de?…
– Nu, nu mai vreau. M-am răzgândit.
– Adică? Adică eu pot să-mi strâng instrumentele?
– Da, poţi să ţi le bagi înapoi în geantă. Să zicem că ţiai
făcut datoria. Mă-nţelegi? Fii atent aici: la câţi bani îţi dă
el, mai pun şi eu cât două burse de-ale tale, numai să le spui
că totul a decurs normal.
– Eşti nebună!
– Ba deloc. Ascultă. Ce te costă să le spui că ţi-ai făcut
datoria?! Spune-le că m-ai scăpat de sarcină. Dacă faci asta,
te alegi cu banii care ţi i-au promis şi-ţi mai dau şi eu o
sumă frumuşică.
– Chiar că baţi câmpii!
În loc de răspuns, Dora dispare în antreu unde face să
sfârâie fermoarul gentuţei. Revine cu mai multe bancnote
ţinute la vedere între degetul mare şi arătător, dar tocmai
acum sună telefonul şi studentul începe să-şi frământe
mâinile, neştiind cum să procedeze.
Ea îl îndemnă să ridice şi să le spună că decurge totul
normal, fără probleme.
– Alo! Da. Binişor.
Dora îi strecoară banii în buzunar, el prefăcându-se că
nici n-ar baga de seamă că îi umblă la buzunar.
– Da, normal. Are nevoie de linişte. Cum de câtă
linişte? De multă linişte! Tre’ să se odihnească trei-patru
ore. Fiţi serios, asta nu-i vorbă de telefon. Vin după ce
termin. Noroc şi să ne vedem cu bine.
Probabil nu trec nici cinci minute şi el e deja lângă uşă
gata de ieşire, dar se plesneşte din nou peste frunte:
– A, vodca. Te rog, ia şi bea măcar jumătate de pahar.
106