Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

geamantan.
– Bravo! Tocmai mă gândeam să caut un hamal.
– Nici o problemă, vă ajut eu.
– A, bine, încordează-ţi musculatura, băiete, şi –
înainte!
El saltă pietroiul cu toartă şi se ţine tare pe-o distanţă
de mai bine de zece paşi, străduindu-se să păşească în linie
dreaptă. Pe urmă mersul i se cam împleticeşte, încetineşte
paşii prefăcându-se că l-ar interesa anumite lucruşoare din
vitrinele pe lângă care păşesc, reţinându-şi cu greu gâfâitul.
– Îţi petreci nopţile prin gări, prin parcuri, nu?
– Adică ştiţi câte ceva despre mine.
– Ştiu, de-o pildă, că n-am să te pot expedia de la uşă
cu un simplu „mulţumesc, la revedere”. Ar însemna să nu fiu
sufletistă. Aşa că am să te invit să intri, am să-ţi dau un
prosop şi-am să-ţi arăt unde-i baia. În ziua de azi femeia tre'
să fie grijulie cu sărmanii vagabonzi, chiar dacă atunci când
o întâlnesc într-un loc mai retras, nu se ruşinează să o
tăvălească prin ce se nimereşte, făcându-i bucile numai
zgârieturi, de-o mai bate şi bărbatu-său cerându-i să-i
spună cu cine-a avut plăcerea! De fapt, eu n-am bărbat, iar
tu nu pari să fii din cei care-şi pierd minţile când văd o fustă
înfoiată de vânt. În tren nu te-ai uitat nici măcar pe furiş la
decolteul meu. Stop! Aici facem la dreapta. Mai poţi, mai
poţi?
– Mai pot, nici o problemă!
– Ascultă. Chestia asta cu „nici o problemă” păstreaz-o
pentru gâsculiţele care adună poze cu campioni olimpici. Eu
ştiu prea bine că eşti gata să cazi în bot, dar nu mai avem
mult... Rezistă!
Un gang amplifică ecourile paşilor, apoi traversează o
curte ce pare ireală datorită luminii albăstrii împrăştiate de
pe stâlpi înalţi peste un spaţiu înconjurat din toate părţile
de balcoane inundate cu viţă de vie. Blocul spre care se
298