Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

– Staţi liniştită, zice pasagerul. Că nu degeaba îmi zice
mie Paraşutistul. Când e vorba să sară ceva, indiferent când
şi de unde sare, eu ţi-s naşul.
Femeia însă devine şi mai încordată, priveşte fix
înainte, în timp şoferul începe a fredona un cântec despre
trei tanchişti veseli. În rest, întreaga familie pare să-şi pună
la modul serios întrebarea: totuşi, dacă chiar sare? Şi fiecare
îşi imaginează cum zboară nişte şuruburi şi cum li se
întâmplă ceva groaznic undeva lângă şosea, între plopi.
După Străşeni vântul le bagă în faţă o cutie de carton
şi brusca răsucire a volanului îl face pe Paraşutist să se lase
cu toată greutatea peste tânăra de-alături. Fata îl sprijină
delicat, cu un singur deget:
– Hei, tată! Mai atent!
Micul incident are darul de a descărca puţin
atmosfera.
– Făină? întreabă cea de-alături şi arată la pachetul
din plasă.
– Făină! răspunde el.
– De popuşoi?
– De popuşoi!
Şi ea râde:
– Ce, eşti mămăligar?
– Uneori, da. Când îmi vin oaspeţi şi trebuie să le pun
dinainte delicateţuri de-ale noastre.
– Grozav delicates, kaşă po-moldovanski! Şi aştepţi
oaspeţi în seara asta…
– Nu. Pur şi simplu, ne aprovizionăm din timp.
– Vă aprovizionaţi? Sunteţi mai mulţi?
– Da, când se adună tot echipajul.
– A, uitasem că ţie îţi spune Paraşutistul.
Claxonează un camion ce vine din spate, la care fata şi
Paraşutistul se răsucesc brusc, pomenindu-se faţă în faţă în
bătaia farurilor aprinse. Se simt stingheriţi de apropierea
142