Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

s-ar fi simţit dacă această tresărire fragilă o surprindea în
camera aceea de hotel, unde racii oribili, purceluşul
unsuros, tartinele prăvălite peste prăjituri şi fâsâitul
şampaniei, ar fi profanat totul. Acum da, acum s-ar putea săi
placă acolo. Să mănânce, să se îndoape, să înfulece o
bucată de tort, să bea şampanie. Dacă-i bal, bal să fie! Tot
mai bine s-ar simţi în camera aceea de hotel, decât să
meargă acum şi să scâncească toată noaptea lângă umărul
Anişoarei, la cămin, în acelaşi crivat strâmt, auzindu-le cum
se frământă în paturile lor cele două colege de cameră
neputând dormi din cauza ei.
Şi bărbatul tocmai devine cât se poate de drăguţ cu ea.
Cetina brazilor miroase a iarnă adevărată. Iarnă din
ilustratele de Anul Nou. El îi ia mâinile îngheţate sub palton,
o sărută uşurel pe frunte, părinteşte cum ar veni, numai că
în clipa următoare mustaţa lui îi vine Dorei peste faţă şi
direct peste gură apăsând-o pe dinţi. Dă să-şi întoarcă faţa,
dar plesnitura peste obraz a palmei lui cu mănuşă de piele o
face să încremenească trezită din vis.
– Păi, să mă joci tu pe mine, mucoaso! Tu, căţeaua lui
Bârcă, pe care Veterinarul te-a avut după un rămăşag şi te-a
regulat în casă pe când tată-tău tăia lemne în ogradă, acum
te-ai găsit să mă fraiereşti tu pe mine?! Hai, banii înapoi şi
chiloţii-n jos, paştele mă-tii de curviştină! şi o loveşte din
nou cu şi mai multă putere.
Ea cade pe brânci se răsuceşte căutând să se apere cu
o mână, cu cealaltă scotocind în buzunarul paltonului după
bani, găsindu-i şi înapoindu-i:
– Poftim, poftim! Numai, vă rog, nu mă bateţi că eu
sunt... Eu sunt...
Dar nu mai reuşeşte să-i spună că e gravidă!
– Pantalonii în jos, că de nu, îţi fărâm botul! o
ameninţă el printre dinţi, luându-şi banii înapoi. Poţi să ţipi
cât vrei. Aici nu-i Centrul „Gagarin”. Pe-aici eu bag plugul în
117