Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

ar putea să nu fie nici un lup, că de-ar fi lup, l-ar simţi câinii
şi, mamă-mamă, ce hărmălaie s-ar stârni, dar aşa, nu se
aude nici un „ham-ham”, la care Chiruţă zice că dacă nu-i
„ham-ham” e pentru că nici un câine nu-i prost să se dea de
gol unde se află şi să vină lupul să-l înfulece cu lanţ cu tot.
Ograda e o adunătură de acoperişuri: casa, şopronul,
ocolul vacii, bucătăria de vară, căsoaia cu beciul şi gârliciul
dedesubt, ocolul în care nu-i decât văcuţa lor stearpă,
gogineaţa, scârtele de fân, câte şi mai câte, un fel de talmeşbalmeş
printre care - o pârtie ce ţine legătura între toate
acestea şi uşa casei.
Nevasta a coborât din pod şi s-a priceput să aprindă
lumina în toate odăile, în cerdac şi sub streaşina din faţa
căsoaiei, adică şi în faţa gârliciului. Acum ograda lor
luminează ca pomul de crăciun şi se poate vedea ce mari
sunt fulgii.
Deodată pădurarul se opreşte, mai tuşeşte odată în
pumn şi zice că, la o adică, manevra dihăniei e următoarea:
s-a strecurat în beci.
Şi stăpânul se înseninează la faţă ca atunci când se
anunţă la fermă pauza de masă:
– Ai dreptate. Fără o cană, două de zaibăr nu-i punem
noi pielea pe băţ! Şi-apoi ce-mi bat eu capul? Porcul doarme
liniştit, văcuţa n-o aud să bată din copite, câinele nu-l aud să
rupă lanţugul, daʼ dacă lupul nu se bagă la porc, la văcuţă şi
la câine, eu, vorba ceea, îl las să treacă pe-alături.
În beci stăpânul răstoarnă trei lăzi goale să le fie de
masă şi scaune, apoi scoate dintr-un borcan nişte slănină,
smulge câteva cepe dintr-o cunună, pescuieşte câteva roşii
verzi dintr-o putină şi, încet-încet, maşinăria se pune-n
mişcare. Chiruţă smulge cepul şi vinul curge prăpăstios în
ulcior.
Iar după ce umple cănile, zice:
– Eu drept să-ţi spun, măi cumetre Stică, chiar mă
321