Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

mine mama ovreiucuţă că ţi-aşi arăta eu care-i preţul femeii
la casă!”) Teo, adică moş Todirică? se mai interesează el.
– Numaidecât că da. Frate-meu din România îi spune
Teo! Soră-mea de colo, de departe, ştii tu de unde, îi spune
tot Teo şi-atunci eu de ce să-i spun Todirică, ca la voi în sat?
Hai, să mergem. Te invit la noi acasă.
Între timp casieriţa şi femeia cu cârpa (aceasta acum,
fără halat, e mult mai mişto decât casieriţa) s-au şi aşezat la
masa celor doi şoferi, fapt ce pare să explice nerăbdarea cu
care aşteptau să închidă Cafeneaua.
– Seara bună, fetelor! le urează mătuşa Inga din prag
cu bidonul în mână.
– Hai, babă, du-te, du-te! o grăbeşte casieriţa. Şi poţi să
nu mai murdăreşti farfuriile cu nepotul. L-am hrănit noi.
– Of, şi înc-odată of! se tânguie mătuşa Inga afară.
Când oare or ajunge femeile să se preţuiască una pe alta?
Un pic de solidaritate nu le-ar strica! Daʼ tu ţine-o pe
dreapta trotuarului, mai pe sub perete. Şi nu întoarce capul
atâta înspre miliţie, că te-or mai recunoaşte.
– Să mă recunoască? Pe mine?
– Pe tine, pe tine! Văd că n-ai deloc apucături de
ilegalist. Cu de-alde tine nu mai construiam noi socialism
pe-aici pe la Codru! E-he! Unde-s gavroşii şi morozovii din
tinereţile mele? I-au păpat discotecile!
270
26.
Sava ştie că mahalaua spre care se îndreaptă,
mahalaua de pe înălţimea dinspre răsărit a târgului, are un
nume ce sună a poreclă, Karableuka, şi că în casele ei
înghesuite una în alta îşi duc traiul fel de fel de oameni
aduşi parcă de vânt din toate direcţiile. Într-o vreme se
credea că evreii sunt cei mai numeroşi aici, pe urmă se