Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

încolăcit în jurul gâtului ei. Un cablu pe două faze,
insuportabil de alb.
– Eu am găsit-o, zice un bărbat pe o tonalitate ce
aduce a laudă. Şi tot eu am dat-o jos de colo, de sus...
– Şi de ce nu i-ai scos cablul? îl mustră el.
– E-he, las’ că ştim noi: mai întâi s-o vadă miliţia. Aşa
se cuvine, îi răspunde un bărbat slăbănog strivind un pai în
colţul gurii cu atâta insistenţă încât ai crede că se aşteaptă
să-i ţină de saţ.
– Mare tâmpenie! izbucneşte Aurel. Vă rog frumos să-i
scoateţi cablul. Am să le spun eu că a fost cablu şi nu funie,
bine?
Slăbănogul, nu se clinteşte din loc. O femeie începe a
plânge luând-o spre ieşire, afară trecând de la plâns la
bocet. Boceşte de răsuna pădurea. E mătuşa Lenuţa,
bineînţeles.
– Şi de ce n-aţi scos-o afară şi-o ţineţi în putoare de
porc şi-n bâzâit de muşte?
– Nu-i voie!
– Dar nu vedeţi că-i vară şi-i cald... Oare n-ar fi normal
s-o scoateţi undeva afară la umbră?
– Mai întâi s-o fotografieze.
– Poftim?
– S-o fotografieze cei de la miliţie. Nu-i de-ajuns că s-a
învârtit acela, Floresco, astă noapte în jurul ei cu filmatul,
trebuie s-o mai fotografieze şi miliţia.
– A filmat-o aici, în paie?
– A, nu. Pe-afară, când mâna porcii. Asta după ce m-au
trimis pe mine să-i aduc halat alb şi-au pus-o să-l îmbrace.
Chipurile era medic sanitar la fermă.
– Ticălosul! Vreascul! Am să-i crăp capul! nu se poate
potoli el şi se lăsă într-un genunchi încercând să desfacă
cablul. Îl deranjă însă gazeta. O dă la o parte. Şi se
pomeneşte ochi în ochi cu ochii ei larg deschişi. Îşi dă puţin
228