Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

picioare. Veteranul coroiat pare să cadă în leşin, făcându-se
covrig de indignare. Nu-l mai ajută nici batista dusă la gură
să-şi stăpânească saliva ce-i sare în toate părţile odată cu
cuvintele:
– Eu nu permit! Profanare! Asta-i profanare curată!
Cum să compari alinierea la drapelul Patriei, cu alinierea la
nişte purcei! Unde-ajungem cu-asemenea porcării?
Şi Dora nu înţelege de ce se grăbesc cu toţii să-i dea
dreptate. Unde văd ei aici porcărie şi profanare? Căci şi
purceluşii merită să stea lumea aliniată în faţa lor!
Oricum, e primul caz de după apariţia la Bahuseni a
modei purceluşilor în lapte aduşi pe blid, când nu se atinge
nimeni de frăgezimea lor, fiecare imaginându-şi că ar băga
cuţitul şi furculiţa în drapelul Patriei.
Acum cocârjatul de lângă Dora, mulţumit că i se dă
dreptate, îşi îndreaptă cât de cât spatele lărgind perspectiva
spre stânga şi îşi poate vedea tatăl. Acesta tocmai întinde
paharul peste masă pentru a ciocni cu Preşedintele de
vizavi, care la rândul său îi vine în întâmpinare prinzând
totodată privirea Dorei şi uitând că se înclinase să
ciocnească cu Bârcă îşi saltă paharul în direcţia ei, zicândui:
– Să ne trăieşti, măi fato!
Şi Dora e gata să sară în picioare, gata să... Ei, să facă
ce?
Simte o mână pe umăr şi cineva aplecă ulciorul peste
paharul ei, umplându-l. E Floresco, cine altul?
– Care va să zică, mirele şi-a luat tălpăşiţa...
– ...măi fato! adaugă ea cu glas sugrumat.
– A, ştiu că nu-ţi place să ţi se spună aşa... Te simţi ca
pişcată de funduleţ îi strecoară el printre dinţi la ureche,
apoi îi spune că degrabă încep filmările şi că bine-ar fi să fie
şi ea pe-aproape, să nu plece din sat, că are şansele să fie
folosită în film, aşa, episodic.
211