Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

Căci tocmai acum apar dintr-o curte cu poarta larg
deschisă trei miliţieni.
– A-şşa! constată ca pentru sine cel din mijloc, care e şi
cel mai mic de statură, dar care îi fixează prin întuneric cu o
privire de pasăre de noapte. Aşa, care va să zică! După cum
văd, pe stradă se circulă ca de Revelion. Nu cumva tre’ să-l
întreb pe fiecare baistruc cine-i şi de-al cui îi!?
– Am fost deja informaţi despre ăştia doi, zice cel mai
tinerel. Cel în trenci, Zaharia, îi din mahalaua de sus.
Celălalt... Auzi, tinere! Dă-te mai aproape! Mda, clar! Client
de-al nostru mai vechi. Îi zice Geograful, iar în dosare –
Orest Maralidis...
– Moraldis! îl corectează Orest, ridicându-şi fruntea
sus, parcă vrând să le atragă atenţia că are frizură anti-
Bitlzz.
– Ca să vezi, te-ai frizat, prietene Moralidis! zice
acelaşi miliţian josuţ care se apropie de Orest până se
postează practic piept la piept, împungându-i stomacul cu
degetul arătător şi vorbindu-i pe şoptite. Vezi să nu faci
vreo prostie. Luaţi-o tot aşa cu gălăgie direct spre gară, dar
pe unde-i strada mai luminată. Ai grijă de el ca de ochii din
cap. Şi cu voce ridicată: Hai, luaţi-o la vale, golanilor! Şi să
nu aud că aţi spart vreo vitrină ceva că aţi belit-o!
După un şir de paşi Orest îşi reia recitalul, acum şi mai
relaxat:
– Păi, dacă tot ne-am pornit la drum lung, ia să-ţi
povestesc, dragă prietene Zaharia, despre un traseu ca
oglinda. Da’ să vezi cum l-am găsit! Rătăceam astă vară prin
pădurile de pe la Căpriana şi numai ce văd că se luminează
printre copaci şi dau de-un limpeziş, ca atunci când dai de
albia unui râu. Ei, da de unde râuri pe dealurile de dincolo
de Mănăstirea Căpriana? Poate doar râuri de lacrimi! Şi-am
îndrăznit să scot capul din frunziş. Mă uit la stânga şi văd
albia unui traseu ce duce pe culmea pădurii până hăt în
288