Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

– Cine „noi”?
– Ai să afli tu cine, mai aşteaptă puţin. Trebuie să
recunoaştem că te-ai lăsat prins destul de uşor. N-a fost
nevoie să recurgem la metode mai speciale. A fost aşa de
simplu fiindcă ţi s-au răsturnat şi ţie cărările.
– A, cruciuliţa! tresare Sava? Ridică-te să văd dacă o
ai la gât.
Ea se ridică încet din spumă, se ridică îndelung
făcând să-i lucească sânii frumoşi, încărcaţi de clăbuci,
însă fără cruciuliţă între ei.
– N-o mai am. I-am dat-o lui Orest în gară la Călăraşi:
eu lui i-am dat cruciuliţa, el mie – biletul tău şi pe tine. Şi
acum, poftim, am parte de atingerile tale. Mă scald în
albastrul ochilor tăi. Tu într-adevăr eşti un om însemnat,
să ştii. Nu degeaba ţi s-a încredinţat ţie să fii purtătorul
Cubului de Zahăr.
– Ce-ai spus? Nu te înţeleg deloc.
– Am spus exact ce ai auzit. Şi te rog, cu mine să n-o
faci pe secretosul. Cubul trebuia să ajungă pe masa din
casa voastră. Şi a ajuns. Dar să lăsăm asta. Vino mai
aproape, necăjitule! Nu te teme, Cubul nu ţi-l mai poate
lua nimeni fără decât dacă îţi ia şi sufletul. Hai, vino să te
ţină Friguroasa la piept. Vai, ce băiat sfielnic! Dacă te sărut
pe gură, ai grijă să nu ejaculezi, că dacă ejaculezi odată cu
sămânţa arunci şi părticele din tine. Hai, lasă-mă să te
strâng între sâni.
– Nu vreau!
– Şi de ce nu „vleau”? Te temi să nu capeţi „vleun”
sifilis ceva? Şi bine că te temi! Fiindcă-i o boală ruşinoasă.
– O boală?
– Dar tu ce credeai? Ascultă, ţie chiar încă nu ţi-a
sărit prohabul în aer.
– Poate! Numai nu mai vorbiţi aşa urât.
– Ai dreptate. Când mă încălzesc puţin, devin o
303