Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

Paraşutistul.
– Băieţii? Care băieţi?
– Colegii de la rachete. Echipajul 8, cota 410 B.
antigrindină.
– Bine, verificăm noi. Adevărat că ai mutat victima de
la locul crimei?
– M-am gândit, ştiţi, muştele, duhoarea de-acolo şi...
– Nouă ne răspunzi cu da şi nu!
– Da. Am scos-o afară la aer şi-am lăsat-o pe iarbă, la
umbră...
– Unde te aflai astă noapte în jurul orelor trei?
Intervine Floresco:
– Eu, dacă-mi permiteţi, aş întreba de ce, mă rog,
„crima”? Sinuciderea nu poate fi calificată drept crimă.
Miliţianul se întoarce către el, îşi scoate chipiul, îl
întreba:
– Dacă dumneata eşti cel cu filmările de astă noapte,
am să te invităm să mergi cu noi la comisariat să vedem ceai
filmat.
– Da, numai că lumina era slabă de tot şi nu cred să se
vadă mare lucru.
– Asta las-o pe seama noastră. Ne-om pricepe noi să
vedem lămurit. E adevărat că ai continuat să filmezi şi după
ce victima căzuse şi era călcată de porci?
– Credeam că vrea să intre în rol, că îşi face de cap
doar ca să-mi demonstreze că are talent de actriţă. Mi s-a
părut că era şi puţin geloasă faţă de asta. Şi arată spre
blonda din şezlong.
– Minţi! Ticălosule! sare ea. Fata nu avea nimic cu
mine. Nici nu avea de unde să mă cunoască, nici ea, nici
ceilalţi, pentru că eu nici nu-s actriţă, şi n-am jucat în nici un
film, n-am fost pusă pe nici un afiş. Numai minciună în jur,
numai putoare de porc şi minciună!
Aurel ascultă întors cu spatele. Se preface că l-ar
235