Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

câine cât un viţel de pe scări să mă rupă.
– Nu aiuri, băiete! Uneori câinele e omul. Tu n-ai
deschis la viaţa ta Biblia. Află dar că Biblia începe cu
Facerea şi sfârşeşte cu Apocalipsa. Facerea şi Apocalipsa!
Pricepi? Asta-i tot ce trebuie să înţeleagă un muritor ca
mine şi ca tine din Biblie. Facerea la un capăt, Apocalipsa la
celălalt capăt! Şi ce fericit ar fi omul dacă l-ar prinde
Sfârşitul curat la suflet ca un animal? Să apară la Judecata
de Apoi nevinovat ca un animal! Şi nici să nu aibă habar de
existenţa lui Dumnezeu, chiar dacă a trăit toată vremea la
sânul Lui. Să ştie doar de puişorii, de iarba pe care o paşte,
de pădurea şi de tufişurile prin care se ascunde.
Tătuca Lazăr se ridică şi flutură din deget spre nu se
ştie cine, apoi se apleacă aruncând priviri de om nebun spre
Cubul de Zahăr şi un val de aer cald răscoleşte odaia,
înălbeşte pereţii făcând totodată să se umple casa de-un
miros de sălbăticiune. Sava deschide gura însă nu poate
scoate nici un cuvânt, chiar dacă vrea să-i spună moşului
ceva foarte important.
Îl vede cum se îndreaptă spre uşă. Nu are putere să se
ia după el. În scurt timp aude ca de la mari depărtări
zgomotul porţii. Se repede la fereastră şi apucă să vadă doar
spinarea, pulpele şi coada unei vaci albe care iese din
ograda lor. O vacă nefiresc de albă. O vacă, nu un cerb, căci
îşi dă el seama tătuca Lazăr câte huiduieli s-ar stârni dacă ar
trece pe la porţiile oamenilor un cerb. Aşa însă, o vacă, un
biet dobitoc de-al casei, un animal blajin, o blestemată zeiţă
Io, pe cine să-l deranjeze? Cui să-i pese de ochii ei blânzi, de
paşii ei îndobitociţi?
Golul din casă pare să respire prin varul pereţilor.
Sava îşi doreşte foarte mult să ia Cubul în palmă, să-l
mângâie ca pe o vietate speriată. Linişteşte-te, Cristalinule!
Mai întâi să scoatem din casă paharul cu ce a rămas în el
nebăut, că nu-mi place cum arată.
251