Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

Aşază Cubul pe palmă şi se uită la el din toate părţile,
abia abţinându-se să nu-l mângâie ca pe o vietate mică. Îl
strecoară în buzunar nemângâiat. Ia paharul cu mare
băgare de seamă între palme, păşeşte peste pragurile din
casă spre uşa din spate, lângă pragul acesteia având o
strângere de inimă: în loc de preş jos e o cârpă împietrită de
uscăciune între cutele căreia pot fi ghicite câteva litere din
„Olimpiada-80”. Păşeşte ca peste o prăpastie găsindu-şi cu
greu echilibrul pe pragul îngust, unde scoate piedica
lacătului şi aproape că se prăvăleşte dincolo, în răcoarea
toamnei.
Aruncă paharul cât poate de departe. Nu-l aruncă însă
prea îndemânatic, astfel încât însoţit de cozi lichide, paharul
face tumbe prin aer, apoi cade lângă buturuga de tăiat
lemne. Şi nu se sparge, nu. Arată însă ca un fragment dintrun
ţurţur de gheaţă căzut din cer în plină toamnă.
Simte pe dosul palmei răceala câtorva picături. Le şi
urmăreşte cum i se preling pe degete şi aşteaptă să i se
întâmple ceva neplăcut. De-o pildă, să i se împăroşeze mâna
sau să i se umfle şi să-i explodeze dracului, ca să ştie
altădată să nu mai atingă toate afuriseniile. Simte o
slăbiciune care îl dă în tremur, făcându-l să se aşeze pe
buturuga ciupită de topor. Simte plesnind mărunt sub el
pojghiţe de sânge uscat după aceea, mamă-sa, înainte de a
pleca, a tăiat cârdul de gâşte pe care în ziua executării
ordinului de confiscare miliţienii s-au ruşinat să le
fugărească pe şesul din faţa satului ca să le prindă şi să le
bage în sac.
Aşezat pe buturugă cu capul între palme, îşi
concentrează privirile asupra paharului răsturnat jos, îl
rostogoleşte cu un pantof spre celălalt pantof, apoi îl
rostogoleşte în direcţie inversă urmărind cum se preling în
interior pe sticlă picături chihlimbarii ce formează în
interior un fel de ciorchine şi chiar un strugure adevărat, un
252