Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

un de încătuşat. Dă să-şi aranjeze frizura şi îşi simte mâna
tremurând pe creştet.
Blonda arată tristă şi singuratică, Floresco dregânduşi
glasul şi exclamând pe-o notă prea înaltă pentru o
atmosferă atât de încordată:
– O, viaţa Egiptului Antic! Ce viaţă dulcisimă mai era şi
aceea!
Aurel se preface preocupat de suprafaţa mesei de
biliard. Împinge o bilă cu degetul.
– Viaţa Egiptului Antic! Dacă se atingea cineva de-un
porc, chiar şi din greşeală, trebuia să se ducă direct la râu,
să se bage în apă, să se spele, să se ghilosească, curăţindu-se
ca de murdăria cea mai de nesuferit.
Aurel aproape că nici nu-l aude, în schimb blonda se
zvârcoleşte deodată în şezlong şi aruncă în el cu pantoful:
– Încetează, porcule! După ce mi-ai distrus casa,
familia, tot ce-am avut, mă mai bagi şi în mizeria asta. Ce ai
de gând să le spui miliţienilor? Te-ai gândit?
Regizorul însă nu admite să se abată din ale lui:
– Pe vremea Egiptului Antic porcarii erau singurii
cetăţeni cărora nu li se îngăduia să intre în temple. Nici
măcar un porcar nu s-a învrednicit să treacă pragul unui
locaş sfânt.
– Hai, hai! îl grăbeşte ea cu şi mai mult dispreţ. Deamu
spune-o şi pe cea din „Biblie” şi închide gura odată. Să
te ajut eu? „Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi...”
– „... nu azvârliţi! mărgăritarele voastre înaintea
porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcânduse,
să vă sfâşie pe voi.”
Pe scara metalică răsună paşi. Aurel ia tacul şi începe
să-i dea târcoale suprafeţei catifelate a mesei de biliard.
Bilele se simt în largul lor. Nici una nu tremură.
– Cine, dumneata eşti Paraşutistul?!
– Da, eu sunt Aurel, Aurel Drăgan. Băieţii mă poreclesc
234