Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

îndreaptă nu-i cel mai înalt. Sava numără nouă etaje. În lift
ea apasă butonul etajului cinci. Când ajung la cinci, descuie
o uşă vopsită în albastru-aprins cu vizorul încadrat într-un
ochi de pisică.
După ce descuie şi împinge uşa, ea trece geamantanul
cu destulă uşurinţă dincolo de prag, apoi întinde o mână
spre el insistând să intre. El intră, dar nu ia în seamă mâna
întinsă. În antreu ea se lasă iar la picioarele lui insistând să-i
deznoade şireturile. Mai întâi îl descalţă pe el, apoi îşi scoate
şi ea pantofii cu tocuri înalte, devenind deodată ambii cam
de aceeaşi înălţime. Aşază încălţămintea pe un suport din
lemn ce aduce a postament.
– Şi-acum să facem cunoştinţă. Mie îmi spune Daşa!
Unii îmi zic Daşa-Frigusoasa! Bârrr, te prind friguri, nu? Ţie
ştiu că-ţi zice Ciupitul.
– Sava mă cheamă!
– A, Sava-Ciupitul. Şi nu eşti ciupit de vărsat. Asta mai
zic şi eu om însemnat! râde ea şi dă să-l pişte de obraz. Oh,
că lunecos mai eşti!
Îl conduce pe-un mic coridor la capătul căruia se pare
că e bucătăria. Direcţie bine aleasă, numai că Friguroasa
deschide o altă uşă, pe stânga, şi îl împinge în baie. De la
întrerupătorul din coridor aprinde lumina, apoi vine şi
deschide ambele robinete, cu apă caldă şi apă rece. Jetul
puternic stârneşte vârtejuri clocotitoare pe fundul căzii iar
ea îi explică cum se reglează robinetele ca apa să nu fie nici
prea rece, nici prea fierbinte, „numai bună pentru
trupuşorul tău”.
Rămas singur în zgomotul apei, urmăreşte cum se
aşterne aburul ca o pulbere fină pe luciul teracotei din jur,
roşie, combinată cu triunghiuri negre. Baia nu are oglindă.
Cu atât mai bine! Nu are nici un chef să-şi admire scheletul.
Se dezbracă fără să se jeneze de propria înfăţişare, îşi agaţă
hainele de ciocul unui cuier montat în teracotă, ciorapii şi
299