Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

de şoricel. Trage cu coada ochiului şi vede între degetele ei
un bold. Un bold ca toate boldurile, doar că din cele mari,
prevăzute naiba ştie pentru ce fel de strânsoare. Poate că
fata o fi vrând să-şi prindă vreun bold la brâu şi se sfieşte?
Ba nu. E vorba de altceva.
– Tată, poate opreşti dincolo de Miclăuşeni, zice ea.
– La fântână?
– Nu, oleacă mai într-o parte!
Şi maşina frânează lângă o pădurice întunecoasă.
Paraşutistul coboară şi el, însă doar pentru a-i face loc
să iasă după care revine pe banchetă şi o aşteaptă cu toţii
într-o linişte tot mai adâncă. Sora de lângă geam – Dora,
drăguţ nume! – îşi ţine obrazul lipit de sticlă şi începe a
îngâna „nani-na, nani-na!”, ceea ce în mod surprinzător îi
scandalizează la culme pe părinţi, mama stropşindu-se la ea
de parcă ar auzi un cântec din cele porcoase. Fata tace o
vreme, apoi zice şoptit:
– Ce mai ţârâie greierii! şi după o pauză: Povestea a
fost spusă, copilaşii dorm...
Revine şi cealaltă zgribulindu-se de frig în plină vară.
Motorul porneşte cu turaţii exagerat de mari, smulgându-i
din loc şi ducându-i în urcuş după bătaia farurilor, dar pe la
jumătatea pantei se întâmplă tocmai ceea de ce se temeau.
Nu, roata nu sare. Doar se dezumflă. Şi chiar cea din spatedreapta,
de sub greutatea Paraşutistului.
Tatăl înjură, înjură și Dora în felul ei înfigându-şi
degetele în umerii tatălui şi strigându-i să nu, să nu
oprească deloc, altfel are să fie rău de dânşii, căci îi ajunge
din urmă “mustăcioasa cu ştampila”.
– Nu vreau să mi-l dea înapoi, ţipă ea. Nici tu nu vrei,
tăticule! Hai,spune că nu!
– Nu, nu doresc nici eu! Linişteşte-te! Şi vă rog să
coborâţi cu toţii.
– Ei, vezi! Nu vrei, tăticule! Acum tânguirile ei au un cu
144