Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

Se strecoară prin întunericul frunzos, aproape pe
bâjbâite. Norocul lor că la un moment dat le apare în cale o
siluetă care pare să facă o închinăciune de gazdă
primitoare, zicând:
– Vă aşteptam. Hai, încetişor după mine.
Şi e suficient să ridice o mică înălţime printre copaci
că se şi arată înaintea lor o aşchie de lumină, cantonul fiind
destul de aproape. Aurel îşi dă seama cine e „silueta”. Sigur,
e moşneagul de la fântână. Poartă aceeaşi pălărie pe care
nici de gând să şi-o salte de pe ochi, nici măcar în semn de
salut.
Cam peste jumătate de oră, după ce Aurel tot nu-şi
găseşte loc în încăperea surprinzător de curată pentru o
simplă casă de pădurar, moşul le trece pragul şi, odată
intrat, se apleacă şi vântură apa într-un lighean aflat în
colţul din dreapta uşii. Ai zice că vrea să afle dacă e prea
rece sau prea fierbinte. Când se îndreaptă de şale, numai el
cunoscând rezultatele, le urează noapte bună şi se retrage
în liniştea casei. Aurel îşi scoate şosetele, împinge singurul
scaun din încăpere spre lighean, se aşază şi dă să-şi bage
picioarele în apă.
– Nu! aproape că ţipă Sava. Apa nu-i pentru spălatul
picioarelor!
Aurel se uită mai atent sub tălpile-i suspendate şi, de
bună seamă, descoperă doi cărăşei somnoroşi, câţiva raci
împrăştiaţi pe fundul ligheanului şi o mulţime de lipitori
fojgăind şi făcând apa să tremure, în timp ce Sava îi
vorbeşte despre anumite boli care pot fi scoase din om cu
lipitori şi cleşte de rac.
– Şi peştii? surâde Aurel. Merg la tigaie?
– Poate, numai că mai întâi treʼ să dea de veste, să se
zbată când se înrăiesc lipitoarele şi-s mai setoase de sânge...
– Clar! Ies afară să-mi spăl undeva picioarele, că întrun
aşternut aşa de curat nu te bagi ca porcul.
174