Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

Patru
11.
Cer strălimpede de jur-împrejurul petei orbitoare din
zenit unde soarele, lichefiat, îşi pierde conturul. Doi nouraşi
rătăciţi de turmă plutesc speriaţi în zarea limpede dinspre
lunca Prutului. Semne de ploaie nu se întrezăresc, cu atât
mai mult semn de ploaie cu grindină. De fapt, serviciul
meteo a dat asigurări că nici ploi de scurtă durată nu se
prevăd, ceea ce se și confirmă mai ales pe această înălţime
golaşă unde Aurel Drăgan, uriaşul acestor piscuri, nici nu
mai scrutează zările, toată atenţia fiindu-i concentrată spre
adâncul văii.
Acolo, departe în vale, pe drumeagul care iese din
păduricea de salcâm, urmează să apară din clipă în clipă o
fiinţă cu totul deosebită datorită înălţimii ei mlădioase. El
şi-o imaginează ivindu-se în fusta ei albă cu buline roşii,
lungă până la glezne, foarte potrivită pentru înălţimea ei, şi
în bluza vişinie care nu s-a lăsat descheiată decât doar până
la cel de-al treilea nasture. De-ar vedea-o odată ajunsă aici,
în deal! El a și deschis poarta din vergi metalice a
teritoriului înconjurat cu sârmă ghimpată, unde stăpân este
el, Aurel. Şi, mă rog, tovarăşul său – vântul.
Totul e pregătit pentru sosirea ei. Podeaua e frecată
până la miros de lemn proaspăt. Aşternutul crivatului arată
precum patul unui soldat cu două minute înainte de a intra
în cazarmă generalul. Apropo, crivatului i-a fost montat un
adaos de jumătate de metru, astfel încât instructorul Aurel
Drăgan să poată încăpea întins pe toată lungimea. Ah, de-ar
133