Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

– Şi zi-i ce ai de zis. Hai, povesteşte. Numai că ce te-aşi
ruga eu: să nu te mai uiţi pe lângă mine! Alo! Uite-te în ochii
mei.
– Am venit să-ţi spun..., izbucneşte Veterinarul pe o
tonalitate neaşteptat de dură. Să-ţi spun că dacă ai de gând
să mă bagi la puşcărie…
– Ho, bre! Pentru ce să te bag la puşcărie?
– Păi, ţi-am… Eu, vorba ceea, am…
– Zi-i, hai, zi-i mai departe!
– Am făcut ce-am făcut cu Dora! Am siluit-o!
– A-ha! Aici, în casă mea!
– Da, în casa matale!
– În vreme ce eu lucram pe-afară!
– Da, când lucrai şi-o făceai pe surdul! Ascultă-mă! Am
băgat în maşina de cusut o mie de ruble. Acuma nu-ţi pot da
mai mult. Gândeşte-te cu capul matale: dacă-ţi convine mia,
treci pe la tata să-ţi mai spună şi el ce-o avea de spus, da
dacă nu-ţi convine, mă rog, nouă ni-i totuna cum lucrăm cu
banii. Cunoaştem destui procurori care nu-s într-atâta dencuiaţi
la minte ca să creadă că banii nu aduc fericire.
Gândeşte-te şi socoate!
– Să piei tot amu din ochii mei! răcneşte tatăl trântind
cu talpa în covor de parcă ţăranul şi ţărăncuţa l-ar lua în
hora lor. Ticălosule! Crezi că unde mârlanul de tată-to îşi
bate joc de sat, poţi veni şi tu să-mi necinsteşti fata? Eu am
să vă vin de hac, s-o ştiţi! Da, eu, Bârcă cel care v-am lins şi
vă mai ling pe toate părţile! Credeţi că mult am să umblu în
patru labe? Gata, s-a terminat! Cunosc şi eu literele, ştiu şi
eu a scrie pe unde trebuie, am şi eu nişte persoane care mă
roagă să le pun pe hârtie tot ce ştiu despre voi...
– Cum doreşti. Eu atâta am avut să-ţi spun, atâta ţi-am
spus! zice Veterinarul şi dă să plece, dar îl opreşte zgomotul
chei răsucite în broască.
Uşa se deschide şi apare Dora. Arată mult mai calmă
62