Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

creadă că chiar eram teafăr. Aduceam drept argument
lozincile cu care ieşisem din pădure în întâmpinarea
Focului Olimpic. Dar cui să-i explici ce face curcubeu-n
ploaie? Erau căzuţi în cap, săracii. Susţineau că eram
bolnav, eu, care strigasem că să trăiască Planeta Pământ cu
văile şi dealurile ei, de parcă asta ar fi fost o chemare la
distrugere. Până la urmă s-au scărpinat la ceafă, şi-au
scuturat degetele în urechi ca şi cum ar fi ieşit dintr-o baltă
şi aşteptau să ţâşnească apă şi neavând ce să-mi mai pună
în cârcă, m-au scos cu şuturi în fund din arest şi-s liber
până-n ziulica de azi. În privinţa clipei următoare, mai
vedem noi.
Aici Orest încetineşte pasul şi-i zice şoptit:
– Acela e trenul Odesa – Cernăuţi. Are să-ţi cânte tuctuc
spre Nord toată noaptea. Hai, ce mai aştepţi?
– Sacoul! zice Sava, dezbrăcându-se de trenciul lui ca
de-o pelerină după ploaie.
– Poftim, ţi-l înapoiez. Of, că tare fricos mai eşti. Te-ai
speriat că ţi-am umblat prin buzunare după cubul de zahăr.
Nu te teme, nu m-am atins de el. Gata, acum mă duc să scot
bilete, iar tu mergi înainte cu paşi normali, poţi să şi fluieri,
şi urcă în vagonul care nu are însoţitor la uşă. Urcă şi alegeţi
orice compartiment vrei. N-ai nicio grijă, totu-i aranjat!
Degrabă îţi vine şi biletul!
28.
Sava înaintează cu paşi şovăitori pe coridorul
vagonului unde nu-i nici ţipenie de om. Liniştea aceasta îl
sperie mai mult decât dacă ar da peste nişte derbedei
porniţi să-l buzunărească. Aude doar zumzetul de insectă
captivă a luminii de neon. Ai zice că a încurcat vagonul. Sau
chiar trenul. Intră în singurul compartiment care are uşa
291