Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

landou nu e prunc, ci pruncuţă. Asta reiese clar din
dezmierdările ce ajung până la mine:
– Aa-îîîaaa, bombonica mamei! Naniii-naaa, dulcea
mamei..
Dumnezeule, ochişorii aceia negri – două alice care
mă împuşcă pe loc! Ce vor ei să vadă de-acolo, din
scutece? Nu cumva ceva ce li se arată doar pruncilor şi
animalelor? Fie! Îmi retrag degetele de pe claviatură. Aud
la spate respiraţia peretelui. Ridic ceainicul de lângă
piciorul mesei, încă fierbinte – ah, lângă el se culcuşise
pisica, la căldurică. Îmi fac un ceai tare, poate prea tare
pentru o asemenea fineţe de Cub.
.....* „Lecția despre cub” de Nichita Stănescu: „Se ia o
bucată de piatră,/se cioplește cu o daltă de sânge,/se
lustruiește cu ochiul lui Homer,/se răzuieşte cu raze/până
cubul iese perfect./După aceea se sărută de numărate ori
cubul /cu gura ta, cu gura altora/şi mai ales cu gura
infantei./După aceea se ia un ciocan/şi brusc se fărâmă un
colţ de-al cubului./Toţi, dar absolut toţi zice-vor:/– Ce cub
perfect ar fi fost acesta/de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
Suflu să alung viespile. Suflu de le răsucesc aripile la
spate. Parcă aş fi de la miliţie. Ele încearcă să opună
rezistenţă. Dar așa ceva nu e permis. Le împing cu
linguriţa, le alung cu palma prin aer, ele încercând la
rândul lor să mă alunge de la masa de scris. Și chiar din
apartament.
Mai trag o rafală de litere peste foaia mașinii de
scris. Restabilesc pacea şi ordinea. Atâta doar că mă
deranjează în continuare privirile pruncuţei de-afară. Hei,
tu, bombonică mică, ţine-te bine de biberon! Ţine-te cu
dinţii, cu dinţişorii ce-ţi răsar anume pentru treaba asta,
ca să te ţii strâns, să nu laşi să ţi se ia niciodată ceea ce-i al
tău. Dar nu te mai uita aşa la mine că-mi tremură mâna
17