Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

încetini pasul, lăsându-l singur cu tristeţea lui, singur cu
gândurile lui pe drumul cel fără de popas şi fără de prieteni.
Hi-hi-hi! râde pletosul şi în colţul gurii îi licăreşte un dinte
de aur. Cum îţi place liturghia mea?
– Destul de îndrăcită. Le-ai spus-o şi oilor?
– Pentru oile mele am altele, că eu nu mă repet
niciodată. E-he! Când le spun câte una, nu le trebuie nici
fluier. Ah, şi ce turmă ascultătoare am avut mai anţărţ, pe-o
vale cu sălcii, departe la Nord, printre sârma ghimpată,
lângă un poligon, unde nu călca picior de om. Trecea din
când în când câte-un tanc, zburau pe după sălcii proiectile
scânteietoare, era aşa de frumos... Şi numai eu cu oile mele,
numai eu cu oiţele. Haida, cârlan! Nea, bârsană! Foarte
frumos, foarte plăcut...
Cei doi urcă dealul şi nici unul nu cată înapoi. Sava nu
întoarce capul pentru că singura lui dorinţă e să scape de
unde a pornit, dar şi de însoţitorul guraliv, lucru deloc
complicat fiindcă acela începe a şchiopăta tot mai vizibil;
Orest nu priveşte înapoi fiindcă pentru el pare să nu existe
înainte şi înapoi, lăsându-se absorbit de toate direcţiile
deodată.
Şi habar nu au că pe spinările lor joacă un iepuraş de
soare scăpat de o oglinjoară rămasă pe scândura unei mese
la stână. Ai zice că scapără a bun rămas, numai că nici unul,
nici altul nu sunt obişnuiţi să fie petrecuţi la drum lung şi nu
se pricep să întoarcă capul pentru a face un semn de adio,
fie şi unei oglinjoare. Pe de altă parte, Sava nu poate scăpa
de scena din vale unde vaca cea albă era hărţuită de câini şi
îl întreabă pe Orest că de ce asmuţea câinii? Cam aceeaşi
explicaţie:
– Antrenament! Antrenament şi iară antrenament!
Am pregătit dobitocul pentru întâlnirea cu lupul. Mai ales că
e prevăzut şi în stele să vină un lup tare fioros, nu din ăştia
jigăriţi care se hrănesc cu resturile rămase pe lângă stână,
258