Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

30.
Îşi vede hainele frumos aranjate pe speteaza unui
scaun. Călcate, periate, bine odihnite. Lunecă din aşternut în
moliciunea adâncă a covorului şi tălpile i se scufundă cu un
uşor gâdilit făcându-i mersul legănat. Pe acelaşi scaun
găseşte un maiou nou, ciorapi noi şi o pereche de chiloţi cu
eticheta fabricii de tricotaje din Bălţi. O rupe. Îşi trage
chiloţii pe el dintr-o şi redevine băiat de treabă.
Înainte să-şi bage mâinile în maiou însă şi să şi-l tragă
pe cap, o nerăbdare soră cu halucinaţia îl face să se
năpustească asupra sacoului şi să scotocească tot mai
nesigur, tot mai disperat. Sacoul nu-i aduce nicio bucurie.
Smulge pantalonii de pe spetează şi scormoneşte cu aceeaşi
febrilitate prin buzunarele adânci. Niciodată nu au fost mai
goale. Doar că într-un buzunar simte între degete un firicel
moale, neplăcut. Întoarce buzunarul pe dos şi exclamă:
– A-ha, aici îmi erai!
I se adresează viermelui care evadase pe la amiază din
mărul din care muşcase. Nu pierise, aşadar, între colţii lui
Polar, cum îşi închipuise. Nu-i venise de hac nici dogoarea
fierului de călcat mânuit de Friguroasa, ba chiar se pare că îi
făcuse plăcere. S-o fi simţit mângâiat de căldurile verii.
Se învârte ca în jurul cozii printre hainele aruncate pe
covor. Nu, nu se poate să nu fie pe undeva pe-aici. Încearcă
să-l ia cu vorba. Să-l ademenească. Pe tine, zice, n-au să te
roadă niciodată viermii, Cubule! Tu n-ai să fii niciodată
potricălit de larvele pământului! Cel mult nişte albine dacă
s-or căzni să-ţi ia din dulceaţă, fără să-ţi poată clinti vreo
muchie. Mai rău de mine, Cubule! Pe mine viermii au să mă
tot caute. Au şi pus ochii pe mine! Ptiu! spurcăciuni
viermănoase!
305