Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

la personajele sale. El reprezintă „dulceaţa vieţii”, puterea salvatoare şi
protectoare în împrejurări dramatice.”
Iulian Ciocan, „Metaliteratura”, 2001
„Plictisit de proza mercenară din anii ‘70, o proză mimetică ce
simula iluzia vieţii, uzitând de gama unor tehnici folosite de aproape un
secol, Nicolae Popa vine cu romanul Cubul de zahăr (1991), roman care
face dovada unei maturizări a ideii de proză în Basarabia, o proză repliată
asupra realului, asupra spaţiului cotidian insignifiant prin banalitatea sa,
acel spaţiu pe care proza tradiţională îl considera lipsit de relevanţă
narativă. E un roman care face trimitere la social, cu o perspectivă
ambiguă a relaţiei verosimilitate/realitate.”
Felcia Cenușă, „Metaliteratura”, 2003
,,Nicolae Popa încearcă, atât în poezia, cât şi în proza lui, o astfel
de ieşire din tiparele tradiţionale. Proza scurtă din volumul Păsări mergând
pe jos se încadrează în categoria onirismului, promovat de Dumitru
Ţepeneag şi de companionii săi în anii '66-'70. Similitudinile sunt izbitoare,
deşi autorul basarabean nu pare să le caute cu tot dinadinsul. (...)
Romanul Cubul de zahăr este, în bună măsură, altceva. Utilizează
resursele oniricului, dar se bazează pe un solid suport realist al naraţiunii.
Autorul mizează pe un joc estetic între construcţie şi deconstrucţie,
mistificare (prin inserturile de fantastic) şi demistificare (prin analiza
raţională, distructivă, a ficţiunilor misterioase). Rezultatul este un produs
narativ postmodern, cu un moderat caracter ludic. Cubul de zahăr,
niciodată perisabil sau dizolvabil, e un fel de obiect magic, ce trece de la
narator (prozatorul însuşi, aşa cum se prezintă în prima secvenţă a cărţii)
la personajele sale. El reprezintă „dulceaţa vieţii”, puterea salvatoare şi
protectoare în împrejurări dramatice.”
Ion Simuţ, „România literară”, 2005
„Poet şi prozator, Nicolae Popa dă măsura talentului său de
romancier în ediţia a II-a, revăzută şi cristalizată, a Cubului de zahăr.”
Editura Cartier, 2005
„Cele zece capitole ale romanului sunt doar reflectarea mai multor
crâmpee din viața unor oameni, capitole similare cu zece clipe/secunde de
trăire umană, în care autorul așteaptă să se dizolve Cubul de zahărpentru
352