Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

unul la altul. Aţi ajuns prea departe. Aţi mers până unde,
gata, nu se mai poate. Norocul vostru că încă mai nimeriţi
cu lingura la gură! Asta vă salvează! Bravos, ţineţi-vă strâns
de lingură, neam de pârliţi ce sunteţi!
– Ţie îţi cam place să te joci cu cuvintele! îi zice Sava
tăios, oprindu-se în loc cu pumnii strânşi, apoi o ia grăbit
înainte zicându-şi că nu, nu se poate să aibă dreptate un
vântură-lume, unul cu mintea de-a şuiul, acest scai, această
umbră pletoasă şi limbută. Cine-i dă lui dreptul să-şi bage
nasul în treburile unui sat? De unde-a luat-o că ar fi în stare
să descurce ceea ce a fost încurcat de jos în sus şi de sus în
jos cu aprobări unde, cum zicea Tătuca Lazăr, nici legumele
nu se coc de capul lor, nici pomii nu-şi întind crengile cum
vor ei!
Sava trece de la paşi grăbiţi la paşi alergători, vrând să
se îndepărteze cât mai mult de celălalt, lăsându-l în urmă cu
pleata lui săltăreaţă şi cu mersul lui şchiopătat. Chiar dacă
s-ar putea să-l roadă şi pe el încălţămintea şi s-ar cuveni să-l
înţeleagă ca unul păţit, după cele auzite nu-i pasă de
chinurile lui.
Podişul sfârşeşte sub poalele îngălbenite ale pădurii şi
fiindcă, ştie el, desişurile acestei păduri se întind pe o
distanţă de nici un kilometru, o ia pe de-a dreptul fără să
ţină cont de cărările bătătorite şi iese în scurt timp dincolo
pe o înălţime ce domină orizonturile.
I se deschide înaintea ochilor întreaga panoramă a
văii Bâcului cu priveliştea orăşelului Călăraşi văzut ca în
palmă. Acoperişurile tremură micşorate de depărtare.
Străzile întortocheate, casele mici şi cele cu etaje,
monumentele şi clădirile administrative, întregul peisaj
urban (urban, totuşi) pare cuprins de panică, aşteptând să
se repete alunecările de teren ce i-au strămutat temeliile
acum opt ani.
În plus, Sava desluşeşte pe o stradă cum se mişcă
262