Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

Stropii maşcaţi şi rapizi o găsesc pe Dora singură în
cameră. Îi aude răpăind pe sticla geamului de pe dinăuntru
trecând liber prin golul geamului de dinafară. Iuţeala
stropilor sugerează clar că natura s-a dezlănţuit nu şagă.
Însă ar putea fi o nimica toată pe lângă dezlănţuirea de care
ar putea da ea dovadă. Unde mai pui că încă nu i-a trecut
furia de săptămâna trecută, când primise un bileţel de la
maestrul Floresco.
Nu, nu bileţelul o înfuriase, ci faptul că i-a fost
transmis prin Sava. Ea nu poate accepta amestecul fratelui
în relaţiile ei personale. Nu i-a fost de nici un folos
jurământul lui Sava că n-a deschis bileţelul şi că n-a citit nici
un cuvinţel. Partea curioasă e că n-a citit nici ea bileţelul.
Ce-i drept, nici nu s-a grăbit să-i dea foc sau să-l rupă. L-a
ascuns în buzunarul unui paltonaş de-al ei de prin clasa a
şasea. Aşa, pentru orice eventualitate. Şi se pare că
„eventualitatea” apare acum.
Încă se mai aud rachetele explodând în nori, însă deja
e clar: pericolul unui prăpăd cu ouă de gheaţă e înlăturat.
Acum şuvoaiele nu sunt decât apă de ploaie. Apă prin
copaci, apă pe sub ferestre, apă curgând în pâraie
nămoloase prin grădini şi pe drumuri. Apă de ploaie şi în
bileţelul lui Floresco, probabil.
Îl scoate din buzunarul paltonaşului, citeşte: „Tot zici
că vii, că vii şi nu mai vii, măi fato!”. Aşadar, dacă e să o ia ca
la şcoală, despre ce se vorbeşte în prima propoziţie? Corect,
despre faptul că şi bărbaţii pot fi trişti. Dar în propoziţia
următoare? Aici ni se spune că bărbaţii pot fi şi foarte
vicleni: „Află că fereastra mea luminează noapte de noapte
ca o candelă în rămurişul pădurii şi vin la lumina ei tot felul
de gâze, numai libelula mult aşteptată nu vine” Ei, cum să
nu se prelingă pe toate ferestrele şiroaie de lacrimi de
ploaie!? A treia propoziţie, şi ultima, ne vorbeşte despre
răbufnirea forţei bărbăteşti în starea ei neprefăcută: „Lasă
90