Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

îl face să-şi bage mâinile în buzunar, degetele-i pipăie Cubul
de Zahăr, apoi îl ia în palmă, îl aşază pe suprafaţa metalică.
Şi-i stă bine Cubului pe suprafaţa neagră şi rece, chiar
la mijlocul mesei, care masă e la mijlocul curţii, mijlocul
unui spaţiu ce se roteşte lin împrejur, auzindu-se cum
lunecă aerul ştergând priveliştile din jur, în mijlocul
vârtejului stând neclintit chiar Cubul de Zahăr.
Şi cât stă cu ochii pierduţi în albul Cubului de Zahăr,
umbre albicioase lunecă în jurul său, iar dacă nu l-ar trage
la somn fruntea tot mai grea, s-ar uita mai atent să înţeleagă
ce e cu foşnetele din jurul mesei şi cine e cel care scoate de
sub mâneca-i largă şi albă o bucată de pâine pe care o
împarte cu alţi oameni în alb, totul în jur devenind albfoşnitor,
albastrul dimineţii înălbindu-se de plete şi bărbi
albe, de veşminte albe…
Sava surâde cu surâsul de până în ziua în care i-au
agăţat de gât o poreclă, Ciupitul, surâde ca şi cum ar vedea
cu ochii lui cât de frumos e în spaţiul cristalin dintre
cristalele de zahăr, unde nu au cum să răzbată luminile
girofarului ce anunţă sosirea Ambulanţei.
313