Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

pentru unul ca Bârcă nu-i nicio deosebire între a peni o
gâscă şi a peni o turturică!
În schimb, tare-i mai plac lui Bădia turturele coapte pe
jăratic. Când îi nimereşte „frumuşica” între degete, îi suge
fiece oscior. De obicei, preferau să li se aştearnă masa pe
partea dinspre asfinţit a înălţimii. Sorbeau din pahare şi
comentau schimbările operate “la cel mai înalt nivel”,
moment în care Bârcă ştia cum să-şi dea aerul că nu-l
preocupă decât sfârâitul de pe jăratec, deşi urechile îi erau
mereu ciulite în direcţia lor. Şi merita, cum mai merita să-i
asculte. Mai ales după ce săltau două-trei pahare şi privirile
li se pierdeau în zare peste dealurile ce scădeau treptat
până în lunca Prutului, iar dincolo, atunci când soarele
bătea cu toată puterea dinspre răsărit, se zăreau albind
undeva foarte departe nişte stoluri de case pe care ei se
prefăceau mereu că nici nu le văd, că de fapt nici nu există
aşa ceva în zarea foarte îndepărtată. Anume atunci urechea
lui Bârcă a prins câteva vorbe de mare interes care explicau
cât se poate de limpede ce îi atrage pe cei doi pe înălţimea
Bălăneşti.
Atunci auzise Bârcă ceea ce, dacă n-ar fi auzit, ar fi
trebuit să inventeze că a auzit, altfel degeaba l-ar mai fi
plasat între cei doi cel care se ocupă special cu chestii din
astea.
– Acolo-i dulcele târg al Ieşilor, măi frate! spuse cu
încântare Bădia de la cadre, după care mărturisirile au curs
gârlă.
Zicea că el nu uită niciodată că pe uliţele acelui târg, în
timp ce el stă aici şi bea vin şi haleşte turturele, acolo abia
de-şi târăsc paşii două surori de-ale mamei sale, bătrâne de
tot amândouă, şi amândouă neavând urmaşi, ieşite prea
târziu „de pe valea canalului” ca să-şi mai poată reface viaţa.
Şi deodată a strigat:
– Să luăm de sănătatea lor! Multă sănătate
65