Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

înspre fundul văii. În preajma câinilor paşte o vacă albă.
Abia acum observă că cel care le aruncă mâncare potăilor o
face în bătaie de joc: le aruncă ba la stânga, ba la dreapta,
făcând cânii să se năpustească ba într-o parte, ba în alta.
La picioarele lui costişa coboară până în drumul ce
însoţeşte pârăul şi trece dincolo de pârău direct prin firul
apei, frământând nămolul şi luând-o săgeată pe lângă stână
în sus peste deal. A venit timpul să coboare şi el costişa cu
iarbă rară şi să meargă pe drum ca toţi oamenii, să nu mai
hălăduiască aiurea pe coclauri.
În timpul coborâşului bagă de seamă că vaca îşi
întoarce coarnele ameninţător spre câinii întărâtaţi, dar şi
spre cel de le aţâţă foamea, acum aruncându-le mai grăbit şi
mult mai departe, făcând câinii să alerge o distanţă
istovitoare. Iar după ce aleargă înnebuniţi spre dreapta,
abia apucând să-şi rupă între ei bucăţile aruncate, acela le
aruncă ce le aruncă într-o cu totul altă direcţie, spre vacă,
peste vacă, şi aceasta se pomeneşte asaltată de câini. I se
răsucesc printre picioare, îi lunecă pe lângă bot în timp ce el
se prăpădeşte de râs săltându-şi cu dosul palmei pleata care
îi tot cade pe ochi şi nu vede că vaca vine să-l ia în coarne.
– Ho, rătăcito! se apără el în ultimul moment, gata să-i
dea cu căldarea între coarne. Io-te, frate, eu o antrenez cum
să se apere de lupi, daʼ ea se repede la mine. Hai-hai, îi
vedea ce-ai să păţeşti când ţi-o veni într-o noapte în vizită
nenea lup, vom vedea noi cum ai să te descurci!
După glas, pare să fie un tinerel, ceea ce se şi confirmă
când Sava ajunge în dreptul stânei. E un tinerel pus pe şotii.
Ţine totuşi cont de apropierea lui şi probabil simte că Sava
vrea să o şteargă pe drum la deal şi nici bună ziua să nu-i
zică.
– Nu cumva spre Călăraşi ţi-i drumul? îl întreabă. Că
dacă-i aşa, merg şi eu. Chiar am treabă acolo şi mi-i tare
urât să trec dealul singur eu cu mine.
256