Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

trecut Stropşa pân’ să moară... Zice că o adusese acasă pe
una din astea – fâţa-fâţa! că doar ştiţi cât era de plimbăreţ!
O adus-o prefăcându-se că habar nu are că nevastă-sa era
acasă. Ei, nu ştia! Înadins a adus-o, să vadă ea, nevastă-sa, că
el, chiar dacă a ieşit la pensie şi nu mai învârteşte volanul,
nu s-a pensionat şi la datul din fund, că încă mai poate, mai
poate...
– Ei, mătuşă, vezi, nu-l grăi de rău, Dumnezeu să-l
ierte, că avem de faţă doi colegi de-ai lui care vin chiar de la
înmormântare.
– No, că nu-l vorbesc de rău. Eu spun cum o fost peadevăratele.
Şi-amu, cum spuneam, stricata pe care o aduso
în casă în loc să se ruşineze că a dat peste stăpâna casei, ce
face? Îşi pune uite-aşa mâinile-n şolduri şi, uitându-se de
sus la nevasta omului, unde-i zice lui Stropşa: puiule! da’
nu-ţi adie a naftalină când stai lângă dânsa? Vă-le-leu! că era
prea de tot. L-o fript şi pe dânsul la inimă şi, haţ! o apucă de
piept: ia dă banii înapoi, bliadiule ce eşti! Că doar o plătise.
Şi nevasta, auzind că i-a dat curviştinii bani din prima lui
pensie, haţ! ciocanul, fiindcă tocmai i-l pusese necuratul la
îndemână, şi poc în capul lu bărbatu-su. Pe urmă s-a repezit
să-i dea şi pupăzei una în cap, numai că asta de-amu ţipa şi
arăta cu degetul la Stropşa, care era lac de sânge pe podele.
De-amu era dus pe Ceea-Lume, săracul, şi-acuma-i în
mormânt, iar nevastă-sa – peste drum, la miliţie.
Între timp Sava caută să se folosească de lipsa de
interes faţă de persoana lui, şterge suprafaţa mesei cu
mâneca, scoate Cubul din buzunar, îl cercetează o vreme în
palmă şi convingându-se că nu are nimeni nicio treabă cu el,
îl aşază pe masă şi aşteaptă să afle cine ştie ce din această
şedere faţă-n faţă.
Trec secundele, trece mai bine de un minut şi nu
simte niciun fior, nimic ieşit din comun, decât doar plăcerea
de-a sta la masă şi, evident, mulţumirea că şi-a potolit
268