Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

dracului ifosele de fată pilduitoare şi vino la mine. Te
aştept!”
Poate că nu întâmplător natura şi-a găsit să-şi facă de
cap anume spre seară şi încă într-o zi când părinţii sunt
plecaţi la Chişinău împreună cu Sava, urmând să rămână
acolo până mâine, răstimp în care vor pune la bătaie şase
miişoare şi vor reveni acasă cu un autoturism proprietate
personală. Eveniment, nu? Şi de ce să nu-l consemneze şi ea
făcându-şi de cap în paralel cu natura? Ce-ar fi să dea o fugă
până după pădure, la Casa Specialiştilor? Aşa, din
curiozitate, cel puţin, dacă nu din milă faţă de singurătatea
acelui bărbat - e om şi el, nu? - care o aşteaptă noapte de
noapte la fereastră.
Acum depinde de ea dacă doreşte sau nu să afle cum e
să fii o „libelulă mult aşteptată”. Iese la o pauză de gândire
pe scările verandei. I-ar plăcea să zărească şi ea vreo
paraşută plutind prin ploaie. Mai ales că portocaliul aprins
se vede de la mari depărtări. De fapt, tot ce a văzut ea mai
frumos până acum pe lumea asta au fost paraşutele
portocalii plutind peste pădure, peste sat - cupole duse de
vânt...
Încalţă cizmele de cauciuc, îmbracă un pulovăr
călduros şi, înfăşurându-se în impermeabilul larg al mamei,
părăseşte ograda cu o putere de voinţă de nestăvilit. O ia
vitejeşte prin ploaia tot mai rară pe drumul ce coboară până
pe şes, întâlneşte bărbaţi şi copii care revin în sat de pe
coclauri aducând subsuoară suluri portocalii de pânză
sintetică sau tăbârcind pe umeri tuburi grele, lungi de peste
doi metri.
Un coleg de clasă, poreclit Trompetă, o recunoaşte şi,
oprindu-se în dreptul ei cu un val de pânză portocalie
subsuoară, are chef de vorbă:
– Te-ai pornit să-ţi cauţi şi tu de-o rochiţă, ai? Cam
târzior! Gata, le-am cules noi pe toate!
91