Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

aduc aici, mă fac punte şi luntre... pardon: luntre şi punte, şi
într-o lună-două vi-l aduc să-l aveţi printre dumneavoastră,
să vadă cu ochii dumnealui cum arată cele mai apreciate
exemplare de porcine de la Complexul animalier
„Bahuseni”. (Bravo!) Însă în clipa de faţă vi-l aduc printre
noi pe-un moldovean din talpă, un bahure de-al nostru, cum
se zice. A, nu cumva aţi şi ghicit cine-i bahurele?! Da, chiar
el, Bârcă al nostru! Iar meritele lui vă sunt bine cunoscute.
Mai ales meritul de bază vă este bine cunoscut, merit ce a
însemnat un imbold hotărâtor pentru prosperarea
porcinelor. Anume el a dus arma la ochi şi a tras în mistreţ,
a ochit cu multă măiestrie dacă i-a spart numai un ochi.
Adevărat, pe de altă parte se face vinovat că i-a scos numai
unul şi uite că m-am făcut şi eu de râs, mistreţul văzând
prea bine portiţa deschisă spre pădure. (Râsete.) Adică, nici
nu puteam să nu-l scap dacă nu era chior de tot. Fie, să-l
aplaudăm pe Bârcă al nostru şi să-l poftim să ne treacă
pragul...
– Bârrrrcă! Bârrrcă! scandează toată lumea.
Şi el apare în prag cumva pierdut, dar vădit mulţumit
de ce i se întâmplă, gata să se piardă printre îmbrăţişări şi
strângeri de mâini, când deodată aproape că îşi pierde
echilibrul, deoarece întoarce capul şi vede că nu-l urmează
nici Dora şi nici Aurel.
Ridică o mână pentru a calma spiritele şi revine în
coridor:
– Hai, bre, ce faceţi? Nu auziţi că suntem chemaţi?
– Te cheamă numai pe matale, tată!
– Ei, şi? Aşteptaţi invitaţie specială? He, tu-ţi!
scrâşneşte el şi aproape că o smulge pe Dora peste prag în
aplauzele şi chicotele mesenilor.
Aurel rămâne locului. I se face negru înaintea ochilor
şi ştie că acesta e semnul. Semn că şi-ar putea pierde
controlul. Într-o clipă, două pumnii încleştaţi ar putea să o
205