Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

ăstimp în care Aurel dă prea multă atenţie unor
împuşcături îndepărtate pe care Sava nici nu le ia în seamă.
Totuşi, celălalt se opreşte uneori în loc pentru a le localiza
cu auzul.
La un moment dat, după ce stă locului destul de mult
timp şi nu aude nimic, zice:
– Ştii, trebuie să-ţi spun ceva. Aseară eu n-am vrut să
particip la banchet. N-am participat pentru că n-am vrut. Şimi
pare rău că am lăsat-o pe Dora singură acolo. De fapt, a
rămas cu tatăl.
– Înseamnă că tot singură!
– Nu mă întrerupe! Vreau să-ţi spun că-mi place de
soră-ta. Aştept să se mai ridice soarele şi mă duc să-i spun
să meargă cu mine.
Alte două focuri de armă răsună destul de aproape,
undeva înspre coada iazului, şi Aurel se enervează:
– Asta de-amu nu-i o joacă.
– Mă cam pricep eu ce-ar putea să fie. Astă noapte am
văzut alergând pe-aici mai mulţi mistreţi, dacă nu cumva
erau corcituri de la fermă... Goneau printr-o poiană, undeva
pe după canton... Eu zic să găsim poiana şi poate că îmi
găsesc şi sandalele.
– Vine luna august, uită de sandale. Şi-apoi ai câştigat
o pereche de pantofi de pomană, aşa că nu rămâi tu desculţ.
– Nu-i pe asta. Vorba-i cum am rămas fără sandale.
Am să-ţi povestesc eu altă dată.
Încă o împuşcătură, undeva pe lângă canton. Urmează
alte două împuşcături, mai repezi, în cu totul altă direcţie.
– Gata, eu am plecat! zice Aurel. La ora asta Dora
trebuie să fie de-acu în sat, aşa că mă duc să le spun ce am
de spus părinţilor şi plecăm împreună. Până una-alta ţine
de la mine! şi Aurel îi bagă lui Sava în buzunarul de la piept
al cămeşii nişte bancnote. Să le cheltuieşti sănătos şi
salutare sandalelor tale! Eu am plecat!
223