Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

– A-ha, pare să se dumerească ea, filmări adevărate
pentru marele film artistic, porcii invadează grădinile,
distrug garduri şi case... Imagini color, ecran lat...
Ea insistă să se retragă mai în adâncul pădurii, el o
urmează, se opresc într-un loc ceva mai ascuns, fără să le
scape din câmpul de vedere bostănăria. Mai neplăcut e că
stau tupilaţi pe o postată de Usturoiul-Ciorii în izuri
usturoiate.
– Văd că se învârte şi Octavian pe-acolo, zice Aurel.
– Da, umblă cu o funie. Semn bun.
De bună seamă, Octavian descâlceşte din mers o funie
urmat de alaiul ce cară cuşca pe drugi lungi, trecând-o la un
moment dat pe deasupra gardului josuţ şi prăvălind
dincoace mai multe tufe de fasole cu tot cu haragi.
– Şi pentru ce zici că i-ar trebui funia?
– Sper că pentru treaba ceea, ştii, când te leagănă
vântul...
– Nu, nu cred, spune Paraşutistul grav, umorul
trecându-i pe lângă ureche.
Octavian se îndreaptă către părul bătrân şi viguros
din mijlocul bostănăriei. După ce lasă cuşca lângă tulpina
copacului, toţi cei care au tăbârcit-o o iau la fugă înapoi spre
portiţă. Blonda cu camera de filmat pe umăr se retrage în
colţul din dreapta al bostănăriei. Câteva clipe rămâne doar
ea şi cuşca în bostănărie. Şi Octavian, căţărat deja în părul
bătrân.
Prin portiţa din vale este lăsat să se strecoare un câine
slăbănog care nu prea ştie ce-i cu el şi se învârte în jurul
cozii ştergându-se de pantalonii celui ce îl ţine de zgardă.
– Aista ţi-i Mauru, dragă?
– Nu, de unde? Poate se tem să-l scoată printre atâţia
oameni necunoscuţi. Sau naiba ştie ce-i în capul lor.
Bărbatul cu beretă intră şi el în bostănărie, ridică o
mâna, cere linişte. Când liniştea devine deplină, el îi explică
194