Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

– A, ţi-a mai ieşit un sfânt din gură! Şi, cum spuneam,
am pus piciorul sus, la dumnealor pe covor, când m-au
chemat să-mi înmâneze Ordinul. Ei, măi vere, şi ce-am văz’t
eu acolo! Mă înfoaie la inimă când îmi aduc aminte. Am şi-o
fotografie, că ne-am fotografiat pentru amintire, cum să nu?
Daʼ să-ţi spun cum o fost cu fotografiatul. Stăm noi, care va
să zică, grupul nostru de tovarăşi, cu ordinele şi medaliile
prinse-n piept, fotograful ne aranjează după merite – eu pe
rândul al doilea, fix la mijloc – şi văd că pe rândul întâi, unde
tovarăşii stau aranjaţi frumos pe scaune, rămâne un loc
liber. Mi-am zis: ai-ia-ia! disciplina, disciplina! Cum de-şi
îngăduie unii să-ntârzie! Dar, măi frate-vere, când am aflat
cine trebuia să vină să se aşeze pe scaunul cela, chiar sub
nasul meu, am simţit că se clatină tot Chişinăul sub
picioarele mele. Ei, şi apare chiar dumnealui! Nu că apare,
aşa, undeva la televizor, daʼ apare chiar în realitate, respiră
acelaşi aer ca și noi. A intrat pe-o uşă specială, pe care boul
de mine nici n-o luasem în seamă, că era cam într-o parte.
Văd însă că vine direct înspre mine. Îl vedeam cum te văd şi
mă vezi. Vine şi se aşază, hopa-na! pe scaunul cela liber,
aproape de genunchiul meu drept, care începe a tremura ca
naiba. Şi s-a mai iscat o problemă. Doamne, mă rugam,
numai de nu m-ar chiorî blitzul aparatului prinzându-mă cu
ochii închişi ca să se spună apoi că dormeam în clipa cea
mai solemnă a vieţii mele. Şi dacă văd care-i chestia, ce fac?
Aplec puţin fruntea şi mă uit cu admiraţie – cum m-a şi
prins fotograful –, mă uit fix la dumnealui, îi admir creştetul,
părul dat frumos peste cap, mă uit la gulerul hainei şi-i văd
după ceafă agăţătoarea. N-ai să mă crezi, daʼ m-am uitat pe
din spate şi prin ochelarii lui, m-am uitat aşa pieziş pe lângă
sprâncene şi prin sticlă de-am văzut covorul de jos. Oleu!
mi-am zis, iată pe unde se uită el la nărod! Pe-aici se uită el
la noi şi ne vede cum ne vede, hâtri sau proşti, ascultători
sau buni de pus la zdup. Şi-mi părea că roşul covorului prin
152