Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

domestică. Înţelege imediat că aude foşnetul crengilor de
tei aduse pentru a fi legate de stâlpii porţii, că doar mâine e
Duminica Mare, ce mai! O duminică Mare, Mare de tot!
Şi ce-o fi făcând oare Sava în camera lui? Doarme sau
doar se preface că doarme? Se duce tiptil într-acolo şi
găseşte patul deşternut. Pe urmă trece în camera
părinţilor. Aici nu sforăie nimeni. Nu e nimeni în pat. Prin
gemuleţul uşii aruncă o privire în bucătărie unde arde
becul. Se uită prin perdeaua gemuleţului ca printr-o ceaţă
luminoasă şi îl vede pe tata intrând prin uşa din spate, îl
aude zicându-i mamei să-şi tragă pe ea o rochie mai veche,
că doar nu se duce la nuntă.
Şi mama:
– Cum să nu, iaca m-oi porni ruptă-n fund, zău!
– Nu! Pune-ţi rochie de mătase să ţi-o balege porcii!
– De mătase mi-oi pune-o, că eu nu-s… ştii tu cine, să
umblu cu cerutul.
– He, cum mă înveninezi tu pe mine şi-mi scoţi ochii a
câta oară cu mamă-mea, sărmana! Alte griji n-ai pe capul
tău! Dă jos rochia asta de pe tine, dacă-ţi zic!
– Bun, îţi fac eu hatârul, da’ să ştii că am să mă simt o
sărăntoacă toată ziua!
– Păi, da' nu asta se cere de la noi toţi? Nu ne-am
înţeles s-o facem pe sărmanii?!
Deodată uşa se deschide şi Dora se pomeneşte
strânsă în semiîntuneric între perete şi uşă. Jenată de
situaţie, nu poate ieşi, căci nu doreşte să se dea de gol că e
acolo, în camera lor, mai ales că mama îşi saltă din mers
poalele rochiei şi, dintr-o smucitură, şi-o scoate peste cap,
după care se postează în mijlocul încăperii numai în sutien
şi chiloţi, cu mâinile în şolduri, zicând:
– Hai, dă-mi rufa care-ţi convine!
Înveselit de furia ei, tatăl îşi bagă nasul printre
hainele atârnate în cuier, scoate cu un gest larg un
74