Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

O vede atât de aproape, o simte atât de aproape...
Respiraţia ei, tremurul buzelor ei cu nuanţe de vişină
plesnită, sinceritatea ochilor larg deschişi cu irizări aurii în
adâncuri îl fac să se bâlbâie:
– Scuze, dar... Dar nu-s proşti cu totul... Îşi dau ei
seama că nu aşa se poartă o pereche, mai ales după ce...
După ce-au făcut un copil.
– Şi-atunci cum să ne purtăm?
– Ţine-mă şi tu de cot. Am să mă prefac că-mi eşti
dragă.
– Mersi! Când trebuie să ajungi la ai tăi?
– Chiar te interesează?
– Dacă mă gândesc mai bine, da.
– Mergi cu mine dacă te invit?
– Ar fi o idee. Numai că ai mei mai au nevoie de mine
pe-aici. De fapt, suferă din cauza înţelegerii care-au făcut-o
cu tine.
– Bine, dar mi-au plătit, suntem chit! Ar trebui să-mi
fie mie ruşine că am luat banii şi mai ales că am păcălit-o pe
răposata.
– Lasă. Pe la noi păcăleala-i ca la Păcală şi Tândală-n
sat: eşti un Tândală dacă nu păcăleşti pe nimeni. Îţi propun
să mai aştepţi puţin, încă două-trei zile. Îţi găsesc şi-o
ocupaţie.
– Ce ocupaţie?
– Îl pregăteşti pe Sava pentru examenele de admitere.
– Aş, să mă fâţâi cu cărţile printre ai tăi.
– Nu, nu aici, în sat. Îl pregăteşti în pădure, la canton.
Şi dacă nu se prinde cartea de Sava, prindeţi peşte în iaz.
Aveţi voi ce face acolo, n-ai grijă.
– O păcăleală?
– Nu. N-ar fi în interesul meu. Îndată îi spun lui Sava
să-şi pregătească manualele. Poate doreşti şi tu vre-o
cărticică?
172