Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

ăspuns printre sărutări că bineînţeles că a luat-o. „Ştii doar
că nu mă omor după prezervative, poate doar dacă m-ai
ferici cu din cele germane! Ei, ferice de nemţoaice! Nemţii
nu se bagă la ele aşa, cu cizma de cauciuc. Le alintă numai
cu fineţuri.”
Dincolo sună telefonul. Ridică Floresco. Ea îşi dă
seama că la celălalt capăt e Octavian, deoarece Floresco
vorbeşte şoptit, cu palma între receptor şi gură.
Studentul îşi împodobeşte faţa pistruiată cu o pereche
de ochelari şi stă aplecat deasupra aragazului. Studiază
temperatura apei în sterilizator. Începe să numere
mişcându-şi buzele şi îndoind în palmă deget după deget,
apoi se duce în cealaltă cameră cu toate degetele unei mâini
adunate grămadă, anunţându-l pe Floresco precum că, gata,
la treabă!
Ea se apropie de fereastră, lăsând draperia să-i cadă
ocrotitoare la spate. Razele soarelui vin de undeva de peste
clădire, revărsându-se nu numai peste acoperişul înzăpezit
de vizavi, ci făcând să scânteieze zăpada pe toată valea
Sculenilor, până peste dealul Petricanilor, unde orizontul e
presărat cu zeci de mii de cruci şi lespezi funerare, acolo
lăţindu-se cel mai mare cimitir din Europa.
În sterilizator apa clocoteşte de-a binelea,
instrumentele saltă într-o horă metalică.
– Cu-cu! îşi iţeşte capul în bucătărie Floresco, gata
îmblănit, cu căciula în mână. Eu am plecat! Vă las în
intimitate!
– Hai, cu-cu! cu-cu! Du-te! Cară-te!
De fapt, nu trebuia să-i accepte joaca de-a cucuitul!
Parcă îl vede cum intră în bodega de la colţ şi îl salută pe El
cu acelaşi „cu-cu!”. Îşi imaginează mesele nu tocmai curate,
vede halbele înghesuite una în alta printre măruntaie de
peşte.
Şi totuşi încă nu e totul pierdut. Îşi zice şi ea în sinea
104