Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

cum mă grăbesc să pun punct), l-am mângâiat, l-am admirat
până mi-am dat seama că rezistă şi în topitoriile unui ceai
fierbinte.
Acum a venit timpul să-mi îndrept și eu spatele. Îmi
întind și mâinile până-n tavan. Gata! îmi vine să strig. Am
scăpat! Voi putea ieşi şi eu în oraş! Voi ieși în oraș și voi păși
ca orice om liber. În sfârşit liber. Și nu voi mai simţi nevoia
de-a face stânga-mprejur, înapoi la scris, imediat după ce pe
trotuar voi fi pocnit în frunte de o nouă idee.
Presimt gustul libertăţii. Deși e vorba doar de
libertatea de-a nu mai scrie, liber de-a nu mă mai supune
instinctului de a scrie, instinct animalic până la urmă pentru
cei care se consacră scrisului; acum nu mă mai deranjează
nici zarva din curte. Mă uit ceva mai distrat prin geam, fără
să urăsc nici cât m-aş urî pe mine însumi lumea de-afară.
Poftim, uite-o şi pe neavastă-mea, bestia plăpândă a
inimii mele... Uite-o că revine de dincolo de dâmbul cu
trandafiri. Observ că mai aduce ceva în mână în afară de
cartea pe care și-o ia dimineața subsuoară și o înghite până
pe după amiază ca pe-un calup de pâine...
O! presupun câtă fericire va pogorî pe capul ei să afle
că, în sfârşit, ţăcănitul maşinii mele de scris va dispărea din
casa noastră. Ca zârâitul clasic al telefonului înlocuit cu ceva
ce nu te mai trezește din somn, nu te mai cheamă, nu te mai
îngrijorează... Un fel de bildibic, drept răspuns la bâldâbâc...
Și cu-asta-i totul!
Va fi liniște și între pereții casei noastre. Pesemne că
într-adevăr era nevoie de așa ceva. Căci de bună seamă, s-a
zis cu scrierea acestui roman. Or, nu vedeți și
Dumneavoastră că nu mai curge deloc? Deloc, nici cât să-mi
iasă un îndemn mai mobilizator pentru cei care încă mai
sunteţi pe fază (ce-o fi aducând ea, totuşi, atât de preţios
încât nu mai citeşte din mers, ci doar cercetează misteriosul
obiect?), nici cât să recurg la vreo întorsătură mai
344