Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

– Şi de ce trebuia să mă întorc cu spatele?
– Ca să nu fii scos de guler din vagon şi dus direct la
postul de miliţie, deşteptule. Sau nu-ţi dai seama că au
înfrumuseţat cu mutra ta toate panourile din gară? Şi cine
dacă nu controlorii de bilete în primul rând au obligaţia să-i
recunoască pe toţi fugarii? Iar tu cu faţa ta... Hai, noapte
bună!
Plutind între veghe şi somn, el o urmăreşte cum îşi
dezbracă ea trenciul, rămânând într-o rochie de-un verde
întunecat, lungă până-n tocurile înalte, apoi cum aşterne pe
cealaltă cuşetă cearşaful, cum îşi burduşeşte cu pumnişorii
perna, legănatul trenului făcând-o să arate şi mai mlădioasă
de cum e.
Oboseala nu-i dă voie să-şi amintească de ceva anume,
să scotocească adânc în memorie. Face un calcul totuşi,
constatând cu aproximaţie cât de departe în urmă a rămas
geanta lui şi cu ce viteză se îndepărtează acum de ea. Caseta
în care a încuiat-o în camera pentru bagaje urmează să fie
descuiată după patru-cinci ore. Chiar dacă ar vrea să revină
la Odesa până atunci pentru a-şi recupera lucrurile, ar avea
nevoie de cel puţin şapte ore. Or, între timp responsabila
camerei de bagaje, asistată de-un miliţian, va avea tot
dreptul să deschidă caseta pe motiv că a fost depăşit
termenul de păstrare anunţat, 24 de ore. Vor scotoci prin
geantă şi prin buzunarele scurtei. Numai să-şi tragă pe
mâini mănuşi igienice, ca nu cumva să se molipsească de
sărăcie.
Sava deja doarme dus când ea se apleacă şi îi atinge
uşor fruntea cu buzele, fără ca el să simtă, ci doar visânduse
deodată prăvălit într-un pâlc de toporaşi, lângă un crâng
de frasini tineri şi mlădioşi în care dacă reuşeşti să te caţeri
şi să li te prinzi de vârf, îi poţi face să se aplece sub
greutatea ta ca şi cum ţi-ai da drumul cu paraşuta până la
pământ unde te aşteaptă raiul toporaşilor.
295