Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

ucur, bre, că nu ne laşi singurei la primejdie.
– Bucură-te, numai că nu-s Stică, daʼ Costică...
– Să ne fii sănătos, bre Costică! Daʼ mie-mi place să-l
pomenesc şi pe Stică cel care ni-i tare drag nouă şi-l vorbim
numai de bine!
– Aşa, da, aşa-i primit! Hai, noroc şi să aveţi parte de
linişte-n gospodărie!
Odată dat peste cap, vinul se pricepe cum să lupte cu
frica de lup (şi-i clar că are să o biruie), Chiruţă fiind liber să
treacă la cele sfinte:
– Se spune că Dumnezeu te slăbeşte uneori din mâna
Lui, cumetre! Cică te lasă, aşa, de capul tău ca să-i vadă pe
ceilalţi, nu pe tine, pe ceilalţi! ce-s în stare să facă din tine
când te văd singur şi fără susţinerea Lui de sus. Şi-acuma
uite că vii tu în puterea nopţii şi putem închina două-trei
căni cu vin. Adică încă se mai poate da din coadă, cum se
spune.
– Parcă ai fi Lazăr. Numai el umbla cu răsuciri de
minte de-mi vuia capul zile în şir după ce stăteam cinci
minute de vorbă cu el.
– Eu n-am apucat să prind mare lucru de la bietul
Lazăr. Nevastă-mea, că-i mai deşteaptă, o prins mai multe.
– Ca de-o vorbă!
– De-o vorbă, în pădure este de mare însemnătate să
auzi păsările.
– Şi dacă nu cântă nici o pasăre? Dacă nu se aude
niciun cip-cirip?
– Cum adică să nu cânte nicio pasăre?
– Aşa! Păşeşti prin pădure şi nu auzi nici un tril, nici
un ţipăt ceva. Te-auzi numai pe tine: hâş-hăş! şi alta nimic.
– Asta, dacă nu te superi, s-ar chema că-i kaput cu tine.
Îi koneţ filma, cumetre! Şi Chiruţă se lasă din nou într-un
genunchi lângă cepul butoiului, vinul ţâşneşte de să spargă
ulciorul, umple din nou cănile care se dovedesc cam prea
322