Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

,,Citindu-l pe Nicolae Popa, îţi spui că maturitatea, cea pe care unii
n-o ating nici la senectute, poate fi mai importantă decât talentul. Pentru
că e capabilă să prelucreze orice materie primă, să o şlefuiască şi s-o
introducă într-un puzzle aparent insolvabil, greşit. La fel, truda migăloasă
şi excesiv culturală a prozatorilor optzecişti şi nouă­zecişti de la noi este
depăşită înspre simplitatea amuzată, care e doar o peliculă aşternută
peste trăirile tragice.”
Felix Nicolau, „Luceafărul de dimineață”, 2012
„Meritul și originalitatea lui Nicolae Popa se datorează faptului că în
romanul său miturile acvatice sunt parte integrantă a lumii create de
prozator, nu sunt asociații livrești, ci imagini prin care mitul străbate în
contemporaneitate. Asemeni lui Mircea Eliade, prozatorul moldovean
Nicolae Popa pare să creadă că lumea modernă, grăbită, coruptă,
mercantilă se poate salva prin cunoașterea mitică.”
Maria Alexe, „Ineditul prozei postmoderne în Balcani”.
Ed. Brumar, 2012
„... Dar ceea ce marchează universul acestei proze aminteşte înainte
de toate de ambiguitatea specifică realismului magic. Un aer abia
sesizabil de mister pluteşte în romanul lui Nicolae Popa. Atmosfera,
mişcarea hălăduitoare a personajelor impregnează scriitura şi ritmul
povestirii. Ambiguizarea voită a cronotopului, din care iese o anumită
stranietate a personajelor este proprie şi în unor nuvele din volumul Păsări
mergând pe jos, dar ea se manifestă mai cu seamă în cel de-al doilea
roman al lui Nicolae Popa, Avionul mirosea a peşte (2008).”
Maria Șleahtițchi, „Romanul generației 80”. Ed. Cartier, 2015.
„Nicolae Popa, poet şi prozator, este scriitorul absolut, preocupat
de intrigă şi naraţiune, de frază şi de construcţia integră. Chiar dacă nu îi
place să etaleze actul scriiturii, cum o fac congenerii săi postmodernişti,
punctul său de pornire este, totuşi cartea şi scriitura, arta facerii. Iată cum
începe romanul său exponenţial Cubul de zahăr (un text încă negustat pe
cât o merită): „Sigur, am şi eu zece degete la mâini ș.a.m.d.” (A se reveni
la începutul romanului, pag. 13.)
Mircea V. Ciobanu, „Sud-Est cultural”, 2015
354