Cubul de Zahăr, Nicolae Popa, Editura Junimea, Iasi, Romania, 3 martie 2017

urmate de o tuse răscolitoare, apucă strâns codiţa unei
flori, cum ai apuca picioruşul unui pocal, şi scutură scrumul
ţigării între petalele albe. Pe urmă bagă şi chiştocul între
aceleaşi petale. Aude sfârâitul fin al unui strop de rouă.
Şi se retrage în casă plângând.
Peste puţin timp se va crăpa de ziuă şi va fi duminică,
Duminica Mare. O duminică cu frunzare de tei legate pe la
porţi şi pe la colţuri de casă, o duminică în care la Pârliţi se
ţine iarmaroc şi unde tata, mama şi Sava s-au dus să vândă
porci.
Dora se strecoară în aşternut să-şi potolească
lacrimile. Sau să adoarmă şi să nu se mai trezească. Totuşi,
îi este dat să se trezească.
Deschide ochii vede că ograda e plină de soare, aude
că tata şi mama intră în casă bine dispuşi, fericiţi că au
revenit unde se simt stăpâni, deşi de data asta stăpân peste
toate aici e mirosul hainelor lor, mirosul de porc. Îl aude pe
Sava ghilosindu-se afară, aplecat peste butoiul de la colţul
casei, la doi paşi de geamul spart al camerei ei. Câteva
minute mai târziu îi aude şi pe părinţi ghilosindu-se în baia
de după uşa din fundul bucătăriei, apoi cum se retrag în
camera lor căscând şi împleticindu-se de somn.
Ştie că nu va renunţa la ce şi-a pus deja în gând să
facă azi, în sfânta zi de Duminica Mare. Îşi scoate cămaşa de
noapte. Se întinde sub plapomă până dă de capătul
divanului, simte în toţi porii plăcerea trupului gol. După o
lungă privire în sus, în infinitul care există oricum
indiferent de varul tavanului, apoi lunecă din aşternut
direct în blugi şi-i gata de ducă.
A, încă nu. Mai întâi ia foarfecele şi, fără să-şi
dezbrace blugii, începe a-i forfeca în jurul unui genunchi
astfel încât să-i rămână total dezgolit. Cade pe podele
jumătatea unui crac, apoi cade şi jumătatea celuilalt. Cuadevărat,
ce frumoşi arată genunchii ei dezgoliţi! Imită
76